Alimentația artificială a sugarului

Superioritatea hrănirii copilului cu lapte de mamă este incontestabilă, așa cum este explicat amănunțit mai sus. Există totuși situații în care nu este posibilă (copil adoptat, mama foarte bolnavă sau purtătoare de diferiți viruși etc.) și atunci se recurge la hrănirea sugarului cu biberonul.

Alegerea laptelui: sugarul, deci copilul care nu a împlinit un an va primi „lapte-formulă pentru sugari”, NU lapte de vacă. Medicul dumneavoastră de familie vă va ajuta în alegerea preparatului. Insistăm asupra alegerii preparatului în consultare cu un medic (pediatru, neonatolog sau medic de familie) și nu la sfaturile prietenilor, după informații din reviste sau sub influența unor reclame. Se va acorda multă atenție ustensilelor folosite și mai ales igienei.

Biberonul: sunt recomandate biberoane lungi, cu marcaj clar, transparente, de preferat de sticlă.

Tetina: se recomandă să aveți cel puțin două tetine de bună calitate. Începeți cu tetine care au gaură de mărime mijlocie, ca să puteți vedea cât de repede mănâncă sugarul dumneavoastră. Pentru siguranță, aruncați tetinele care sunt uzate sau care au găuri prea largi. Peria pentru curățat biberoanele: aveți nevoie de o perie circulară pentru a curăța toate urmele de lapte de pe biberon, după fiecare masă.

Îngrijirea biberoanelor și a tetinelor: este foarte important să curățați și să sterilizați biberonul și tetina după folosire pentru a evita îmbolnăvirea copilului dumneavoastră. Întâi clătiți-le cu apă rece, apoi spălați-le cu detergent lichid de vase și cu apă caldă. Umpleți sticla cu apă și folosiți peria pentru a îndepărta orice urmă de lapte de pe pereți. Treceți apă prin orificiul tetinei să verificați dacă nu este înfundat. La sfârșit, clătiți biberonul și tetina cu apă curată. Ele sunt gata pentru sterilizare.

Sterilizarea biberoanelor și a tetinelor

Există mai multe metode de sterilizare a biberoanelor și a tetinelor. Puteți alege metoda care vă convine cel mai mult. Fierberea este cea mai veche metodă de sterilizare. Fierberea echipamentului se va face după ce acesta este spălat bine și clătit. Biberoanele și tetinele se pun într-un vas mare cu apă, acoperit cu un capac și se fierb timp de 25-30 de minute (cu toate piesele scufundate complet) timpul fiind măsurat după ce apa a început să fiarbă. Apoi se păstrează vasul acoperit până la utilizare. Vasul în care se face fierberea trebuie ținut la distanță de copiii din familie. Fierberea uzează mai repede tetinele decât alte metode de sterilizare.

Sterilizarea chimică. Puteți utiliza o simplă cutie de plastic cu capac, care să fie suficient de mare pentru ca toate biberoanele să încapă bine scufundate în lichidul de sterilizare. Nu utilizați cutia decât în acest scop. Aveți grijă ca biberoanele și tetinele să fie complet acoperite de lichidul de sterilizare și ca durata sterilizării să fie cea recomandată de producător. Lichidul de sterilizare se găsește gata preparat în farmacii sau există tablete pentru sterilizare, cu instrucțiuni de folosire.

Prepararea laptelui

Laptele praf-formulă pentru sugari de care are nevoie copilul dumneavoastră vă va fi indicat de către medicul de familie sau de către medicul pediatru. Formulele de lapte pot fi oferite sugarului la cererea lui, ca și laptele matern, fără orar riguros. O formulă poate fi schimbată oricând cu alta, chiar în timpul aceleiași mese, dar s-ar putea să indispuneți copilul care se învățase cu un anume gust; de aceea este bine să evitați schimbarea laptelui fără motiv întemeiat. Oricum, cereți sfatul medicului copilului.

Apa pentru prepararea laptelui praf. Pentru prepararea meselor folosiți întotdeauna apă proaspătă, rece pe care o fierbeți numai o singură dată. Se recomandă apa de robinet fiartă și răcită sau apa minerală plată cu puține elemente saline, pe care o puteți întrebuința fără a o fierbe. Pe unele tipuri de apă minerală plată este menționat că este „oligominerală”, deci bună și pentru cei foarte mici. Și cu această ocazie consultați medicul de familie!

Nu se recomandă folosirea apei de puț pentru pregătirea laptelui copilului. Adesea aceasta conține o cantitate mare de nitriți și poate intoxica sugarul. Trebuie menționat că fierberea apei de puț NU îndepărtează nitriții, dimpotrivă, deoarece o parte din apă se evaporă în timpul fierberii, concentrația de nitriți crește și apa devine și mai toxică pentru sugar.

Pregătiți tot ce aveți nevoie înainte de a începe prepararea laptelui (biberonul și tetina sterilizate). Spălați-vă cu grijă pe mâini. Măsurați și puneți cantitatea de apă fiartă și răcită în biberon. Adăugați cantitatea de pulbere din laptele-formulă necesară pentru acest volum de apă așa cum scrie pe cutie și agitați bine biberonul pentru a le amesteca. Instrucțiunile de pe cutia de lapte vă indică numărul exact de măsuri de adăugat la fiecare măsură de apă. Este foarte important să păstrați exact aceste proporții. Dacă adăugați prea mult lapte, formula va fi periculos de concentrată: copilul poate crește prea mult în greutate și s-ar putea să-i afecteze rinichii. Dacă adăugați prea puțin, copilașul nu va fi suficient hrănit și va crește în greutate prea lent. Odată laptele pregătit corect, puteți lăsa copilul să mănânce cât vrea la fiecare masă, dar nu păstrați de la o masă la alta resturi de lapte preparat. Când puneți laptele praf în biberon, folosiți totdeauna măsura specială din cutie. Aveți mare grijă să puneți exact numărul de măsuri care este recomandat. Cantitatea de apă din biberon o puteți citi după marcajul de pe sticlă. Nivelați totdeauna laptele praf din măsură folosind un cuțitaș drept. Nu puneți niciodată măsurile îndesate sau cu vârf și nu adăugați măsuri suplimentare.

freeimages.com
freeimages.com

Pofta de mâncare a copiilor variază de la zi la zi. Orientativ, e bine să știți că în primele săptămâni de viață copiii au nevoie de 6-7 mese pe zi a 80-100 ml de lapte. Pe măsură ce va crește în greutate, sugarul va începe să plângă la sfârșitul mesei după mai mult lapte, astfel încât va trebui să creșteți cantitatea. La șase săptămâni, porțiile oferite vor fi de aproximativ 200 ml la fiecare masă iar numărul de mese recomandat este de 5; oricum, lăsați-l să aleagă el câte biberoane dorește, la ce interval de timp, în ce cantitate, ținând seamă de faptul că – indiferent de vârsta copilului – nu este de dorit să depășiți 1000 ml în 24 de ore.

Pentru a vă ușura activitatea, puteți folosi o metodă mai rapidă: umpleți toate biberoanele necesare pentru o zi cu cantitatea potrivită de apă. Nu mai aveți decât să adăugați praful de lapte-formulă la momentul dorit, să agitați și să-l dați copilului. Dacă sunteți foarte ocupată sau vreți să folosiți mai mult timp pentru a sta cu cel mic, puteți prepara deodată laptele pentru toate mesele dintr-o zi, în 6-7 biberoane acoperite cu tetine și cu capac; este obligatoriu să aveți un frigider bun și, imediat după preparare, să depozitați în el laptele pregătit. Laptele preparat va fi păstrat la frigider, dar niciodată mai mult de 24 de ore! Aceasta va fi o măsură excepțională, recomandarea este ca la biberonul să fie pregătit înainte de fiecare masă.

Temperatura laptelui: deși practica tradițională este de a da copilului laptele cald, cu temperatura similară temperaturii laptelui matern, mulți copii sug laptele rece fără nici o problemă. Majoritatea mamelor însă preferă să le dea lapte cald. În orice caz, laptele păstrat la frigider trebuie încălzit înainte de administrare: puneți biberonul cu lapte într-un vas cu apă caldă. Nu folosiți cuptorul cu microunde pentru a încălzi laptele din biberon! Poate fi periculos! De exemplu: laptele poate începe să fiarbă foarte repede. Țineți totdeauna minte că laptele trebuie să fie cald și nu fierbinte. Verificați temperatura laptelui lăsând câteva picături să cadă pe partea interioară a antebrațului dumneavoastră. Trebuie să-l simțiți călduț. Dacă este prea cald, țineți puțin biberonul într-un vas cu apă rece, agitându-l și apoi verificați din nou temperatura laptelui.

Când trebuie să hrăniți copilul? Dați-i copilului să mănânce atunci când pare să-i fie foame. Cu alte cuvinte la cerere și nu la ore fixe. Majoritatea copiilor își stabilesc singuri un program regulat al meselor, încă din primele săptămâni de viață. Dar rețineți că sugarul mic nu trebuie să stea nemâncat mai mult de 5-6 ore.

Cum trebuie hrănit copilul?

Așezați-vă confortabil. Țineți copilul în brațe. Dați-i biberonul având grijă ca tetina să fie permanent plină cu lapte. Dacă tetina se turtește în timpul suptului, mișcați-o puțin ca să intre aer și tetina își va reveni. Unii copii se opresc să se odihnească de câteva ori în timpul suptului. Alții sug fără întrerupere până se satură. Vorbiți-i și cântați-i și uitați-vă în ochii lui în timp ce-i dați biberonul cu lapte. Când copilașul a terminat tot laptele, împingeți biberonul de o parte. Dacă vrea să sugă, oferiți-i degetul dumneavoastră mic; în curând vă va da de știre dacă mai vrea lapte. Dacă ațipește în timpul mesei, s-ar putea să aibă gaze care îl fac să se simtă plin. Ridicați-l și ajutați-l să dea aerul afară timp de vreo două minute, apoi dați-i iarăși lapte. Nu lăsați niciodată copilul să sugă singur dintr-un biberon proptit lângă el! Astfel se poate îneca și, în plus, nu se va simți ocrotit de familie dacă nu este ținut în brațe când este hrănit.

Aerul din stomac este o problemă extrem de frecventă. Toți sugarii înghit aer în timpul suptului dar pe unii îi deranjează mai mult decât pe alții. Pentru a ajuta copilul să scoată aerul din stomac („să eructeze”) țineți-l sus, sprijinit de umărul dumneavoastră. Îl puteți bate ușor pe spate. Unii copii nu eructează; altora le trebuie câteva ore, după care scot deodată o mare cantitate de aer.

Regurgitațiile și vărsăturile. Majoritatea copiilor tind să scoată afară o cantitate mică de lapte (să regurgiteze) în timpul meselor sau după aceea, când râgâie sau după ce au fost puși înapoi în pătuțul lor. Unii copii varsă după mese până la vârsta de 6-7 luni. Aceste probleme se vor ameliora pe măsură ce copilul începe să primească alimente solide și pe măsură ce stă tot mai mult în șezut. Dacă sugarul arată bine și crește în greutate, nu aveți motive de îngrijorare. Chemați medicul fără întârziere dacă el varsă constant, refuză alimentația sau are diaree, adică număr cel puțin dublu de scaune față de normalul lui și cu consistență scăzută. Aceste probleme pot fi datorate unei infecții sau unei alte îmbolnăviri care necesită tratament imediat.

Introducerea alimentelor complementare (diversificarea)

Diversificarea înseamnă sfârșitul perioadei în care copilul era total dependent de lapte și introducerea treptată a altor tipuri de hrană. Introducerea alimentelor complementare este un proces gradat de deprindere cu un alt tip de alimentație. Laptele, preferabil de la sânul mamei, rămâne pentru încă multe luni o sursă nutrițională esențială pentru copil.

Când începe diversificarea? Pentru majoritatea sugarilor diversificarea începe la șase luni (după împlinirea vârstei de 6 luni, adică după 180 de zile de viață). Fie că este alăptat exclusiv, adică primește doar sânul matern, fie că este hrănit cu formulă de lapte pentru sugari, până la șase luni nutriția este asigurată pe deplin de lapte. După această vârstă , pentru acoperirea nevoilor de creștere și dezvoltare ale copilului este nevoie și de alte alimente. În orice caz, dacă se recurge la ea înainte de patru luni, poate fi chiar periculoasă! Înainte de 4-5 luni, copiii nu știu să mestece și să muște, sucurile digestive nu sunt formate astfel încât să digere și altceva decât lapte potrivit sugarului. Întregul sistem digestiv al copilului nu este încă bine dezvoltat și pot apărea repede alergii la alimentele noi. Destul de frecvent copiii care au primit prea devreme „alimente de diversificare” dezvoltă mai târziu, chiar în plină adolescență diferite suferințe, cum ar fi colonul iritabil, alergii alimentare. Acesta este unul din motivele pentru care s-a renunțat de peste 20 de ani la metoda diversificării precoce, promovată în anii ‘70. Introducerea alimentelor complementare poate începe la aproximativ șase luni, după cum vă  recomandă medicul copilului. Este bine să nu întârziați peste vârsta de șase luni și jumătate.

Cum se introduc alimentele complementare? Introducerea alimentelor complementare este un proces îndelungat așa că trebuie să o faceți încet și prudent. Pentru început este bine să vă alegeți un moment al zilei care să vă convină și dumneavoastră și copilului (când nu sunteți obosită și presată de alte probleme și când copilul nu este prea înfometat sau prea somnoros). Începeți la masa din mijlocul dimineții sau la prânz, nu la masa de seară; un deranjament legat de noul aliment v-ar oferi și dumneavoastră și lui o noapte agitată. Copilul trebuie să fie sănătos când i se dă un aliment nou. Luați-l în brațe sau puneți-l în scăunel cu barieră în față, puneți-i o bavețică sau prosop de pânză sau hârtie pentru a-i proteja hainele.

Încercați câteva modalități de a-i da noul aliment: înainte sau după lapte, pentru a vedea care e preferința copilului. Se recomandă totuși ca noul aliment să fie oferit înaintea laptelui. Noul aliment trebuie să fie călduț sau la temperatura camerei. Începeți prin a-i da o cantitate foarte mică pe care să o sugă de pe vârful linguriței (e recomandabil ca lingurița să fie din plastic). Pentru început toate alimentele noi pe care i le oferiți trebuie să aibă o consistență moale, semilichidă. E bine să nu dați copilului mai mic de șapte luni cereale care conțin gluten (grâu, secară). Intoleranța la gluten (celiachia) poate începe să se manifeste și să aveți necazuri.

Cerealele fără gluten, pe bază de orez sau de porumb, sunt ușor de găsit sau de preparat prin mijloace casnice din boabe de orez sau din mălai.

Nu vă faceți griji dacă sugarul se încruntă și scuipă alimentul; oferiți-i un alt aliment cu alt gust și dacă-l refuză și pe acesta, așteptați câteva zile înainte de a încerca din nou. Dați-i fiecare nou aliment separat și așteptați 24 de ore înainte de a i-l da din nou pentru a-l vedea cum reacționează.

Dacă apare diaree sau erupție (pete roșietice pe piele), cu mâncărime sau copilul devine indispus și nu mai este vioi, nu îi mai dați acel aliment câteva zile; dacă se repetă lucruri neplăcute la o nouă încercare, consultați medicul. Nu încercați să forțați sau să grăbiți diversificarea!

Nu puneți nici zahăr, nici sare.

Nu-i dați miere crudă când e mai mic de un an (există pericolul unei infecții grave). Până la un an nu dați alimente alergizante (albuș de ou, căpșuni, zmeură, kiwi).

Până la doi ani este bine să nu primească ficat (este partea din organism care adună cele mai multe substanțe chimice, hormonale din cele care există din ce în ce mai mult în hrana animalelor).

Amănuntele legate de ordinea introducerii alimentelor solide le veți primi de la medicul copilului. Aici încercăm să vă facem cunoscute câteva principii călăuzitoare, referitoare mai ales la comportamentul sănătos.

Cât de mare trebuie să fie porția?

La început este suficient dacă îi dați una, două lingurițe, o dată pe zi. Dacă acceptă cu plăcere noul aliment, îi puteți da cât vrea el. Scopul diversificării este ca, treptat, copilul să ajungă la 3 mese principale pe zi și două gustări. Niciodată însă nu se acceptă forțarea copilului băgându-i în gură cu sila sau distragerea atenției cu jucării numai ca să fie îndopat! Ora mesei trebuie să fie o bucurie, un moment de colaborare specială cu mama sau cu tatăl.

Chiar din prima zi de diversificare e bine să aibă și el o linguriță în mână cu care să încerce să imite adultul și, în plus, să arunce mâncare în jur. Acceptați această mică abatere pentru a crea premisele dezvoltării mai bune a copilului dumneavoastră! La fiecare 3-4 zile puteți începe introducerea altui aliment nou; de fiecare dată, o singură noutate în viața celui mic!

Cum învață să se hrănească singur?

Copilașul va vrea să se hrănească singur cu mult înainte de a fi capabil să o facă eficient. Oricât de multă murdărie ar face (fiți pregătită ca mâncarea să i se întindă pe față și pe haine, în păr și pe podea) și oricât s-ar prelungi timpul de masă, încurajați-l cât mai mult; e primul pas real spre independență.

Pe măsură ce copilul primește mai multe alimente solide, își va reduce consumul de lapte; va suge mai rar și mai puțin, va prefera supturile de noapte sau va dori, după fiecare masă de „solide”, un desert substanțial din sânul mamei. Pot apărea perioade în care va prefera doar laptele matern și va refuza cu obstinație orice aliment de diversificare. Nu disperați! Încercați zilnic câte o linguriță din „solidele” apreciate anterior și aveți răbdare și înțelegere; probabil că el are un motiv temeinic, dar noi nu-l știm; o să treacă!

Dacă sugarul era alimentat cu biberonul, este momentul să încercați ca mesele de lapte să le accepte cu cănița, cel puțin ziua. Mulți copii țin mult la masa de lapte, în special când este vorba de ultima masă de seară; la această vârstă, porția zilnică necesară de lapte începe să fie de aproximativ 500 ml.

Insistăm asupra unui aspect neglijat de mulți părinți: de la vârsta de 6-7 luni copilul poate sta așezat în scaunul special construit pentru el pentru a mânca. El va face eforturi hotărâte de a se hrăni singur, dar nu va avea mișcări suficient de coordonate. Hrăniți-l dumneavoastră, dar nu-l opriți din joaca lui cu mâncarea. Împrăștierea ei pe față face murdărie, dar e prima treaptă în a învăța cum să se hrănească singur; să aveți un șervet de față pentru a-l șterge când a terminat. Dați-i din plin diferite alimente care se țin în mână. Sunt ușor de manevrat, astfel va câștiga în dexteritate și va avea mai multă încredere în el.

Întrebări și răspunsuri

Câtă mâncare ar trebuie să-i dau? Lăsați copilul să hotărască singur cât de mult vrea să mănânce la fiecare masă. La 6 luni, începeți cu nu mai mult de 4 linguri de mâncare în vas și oferiți-i mai mult numai după ce mănâncă tot. În unele zile va mânca lacom, în altele abia se va atinge de ceva. Dacă este vioi și crește normal în greutate, nu e cazul să fiți îngrijorată că nu ar mânca destul.

Trebuie să-l fac să mănânce lucruri care par să nu-i placă? Respectați opiniile copilului! Dacă ceva nu-i place, nu-l amestecați cu ceva care-i place; rezultatul poate fi că nu-i va mai plăcea nici unul din cele două alimente. Încercați să modificați forma sub care îi oferiți un lucru: dacă nu-i plac legumele, le-ar putea mânca crude sau pasate în supă.

Copilul ar putea începe să mănânce singur cam pe la 15 luni. Cel mai târziu la vârsta de 2 ani copilul va putea să ia masa alături de dumneavoastră. Mesele sunt ocazii speciale în care copilul învață să participe la viața familiei, aceasta făcând parte din dezvoltarea lui socială. Dați-i o dietă variată și lăsați-l să aleagă ce vrea să mănânce; în curând va stabili care mâncăruri îi plac și care nu.

Nu-l pedepsiți fiindcă nu a mâncat ceva anume și nu-l recompensați dacă a mâncat un anumit fel de mâncare. „Mănâncă-ți morcovii și vei putea să te joci cu tricicleta” îl va face pe copil să creadă că morcovii sunt un lucru nesuferit din moment ce e răsplătit dacă-i mănâncă. Dacă mănâncă mai încet, nu-l grăbiți. E normal să mănânce mai încet decât dumneavoastră. Nu insistați să mănânce mai mult decât vrea. Lăsați-l să hotărască el atunci când s-a săturat.

UNICEF