Antraxul

Bacillus anthracis (genul Bacillus ; familia Bacilaceae) este un bacil lung (3-8 microni lungime) , grampozitiv , imobil , cu capetele tăiate drept , izolat sau aşezat în lanţuri scurte . În organism şi pe geloză-sânge apare înconjurat de o capsulă. Nu este rezistent la căldură şi la agenţi chimici (moare într-o oră la 55*). În afară de forma vegetativă, bacilul cărbunos dezvoltă spori, însă numai în prezenţa oxigenului sau expunere la aer. Sporii sunt extrem de rezistenţi, rămânând în organismul animal, în produsele acestuia (păr, piele) sau în pământ timp de ani (chiar 40 de ani), mai ales dacă sunt feriţi de lumină. Astfel se explică persistenţa contaminării unor păşuni în anumite regiuni, unde vitele se infectează regulat. În laboratorul Institutului de igienă din Gotingen s-au găsit spori viabili, care au dezvoltat colonii după aproape 70 de ani de conservare. Pe frotiurile fixate şi colorate, după metodele obişnuite, sporii rămân viabili şi virulenţi, dând boala la şoareci. Sporii rezistă la căldură uscată la 150*, timp de ½-1 oră; sunt distruşi prin fierbere în 10 minute. Sporii sunt distruşi şi prin formol 10%,în15 minute, însă rezistă la soluţii de sublimat sau de fenol 5%.sunt mai sensibili la agenţi oxidanţi, fiind omorâţi în 15 minute de o soluţie 4% de MnO4K şi într-o oră de o soluţie 4% de peroxid de hidrogen.

Sensibilitatea la antibiotice. Bacilul cărbunos este sensibil la: penicilină, tetracicline, cloramfenicol (cu variaţii pentru unele tulpini), ampicilină, eritromicină, kanamicină, şi gentamicină. Este moderat sensibil la streptomicină.

Morbiditatea la om este mare în ţările agricole şi cu  producţie de animale, în aceste ţări: 17/100000 de locuitori (Kenya), 25/100000 de locuitori (Portugalia). În ţara noastră morbiditatea prin cărbune este redusă, scăzând mult în ultimii ani: 0,4/100000 de locuitori, în 1975 (faţă de 1,6/100000 în 1961). În ţările cu caracter industrial, antraxul apare la muncitorii, care lucrează cu produse animale (păr, piei). Antraxul are un caracter de boală infecţioasă profesională, afectând pe lângă zootehnicieni şi agricultori, pe muncitorii care manipulează animale sau produsele acestora: lână, piei, păr.

Tratamentul antimicrobian reprezintă medicaţia de bază. Antibioticul de elecţie este penicilina G : 4 000 000-6000 000 U./24 de ore, timp de 7 zile. La cei sensibilizaţi la penicilină, se recurge la tetraciclină sau la eritromicină (2-3 g/24 de ore). În formele comune, medicaţia antimicrobiană este suficientă.

Serul anticărbunos se adaugă la antibioticoterapie, în cazurile grave, în doze de 200ml/24 de ore, timp de 2-3 zile. Înainte de apariţia antibioticelor s-a înregistrat cu doze mari de ser o mortalitate de numai 4,8%, pe 247 cazuri. În cazuri de meningită, serul s-a aplicat şi intrarahidian.