Cimbrul

Cimbrul (Thymus serpullum)

Numit si buruiana-de-balsam, cimbrusor, cimbru-de-camp, cimbru-salbatic, iarba-cucului, lamaita, sarpun, tamaita, timian, cimbrul creste pe pasuni insorite, pe povarnisuri si pe liziere inguste si prefera musuroiul mic de furnici de pe campii. Are nevoie de mult caldura si mult soare; de aceea ii plac suprafetele pietroase si pasunile alpine unde caldura pamantului radiaza in mod special. In arsita soarelui amiezei, din pernitele florilor violete se revarsa un parfum foarte aromat care atrage insecte si albine. Au o mireasma cu totul aparte.

Cimbrul a venit la noi in secolul al XI-lea din tarile mediteraneene, iar speciile cultivate si iarasi salbatice se gasesc in gradinile noastre mai cu seama cu cimbru-de-gradina (Thymus vulgaris), numit si cimbru, cimbrisor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lamaita. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-camp, ajunge pana la o inaltime de 50 de centimetri. Ambele au acelasi efect curativ.

cimbruCimbru este renumit inca din antichitate. Traditia spune: „Cimbru este mai ales repezit, infierbantat si aprins. Ele stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului”.

Cine bea dimineata in loc de cafea o ceasca de ceai de cimbru va resimti curand efectul sau binefacator: o prospetime a spiritului, o senzatie placuta in stomac, lipsa tusei de dimineata si o stare generala buna.

Cimbrul, musetelul si coada-soricelului culese in soare si aplicate ca perna uscata de plante, la care se bea simultan un ceai facut din aceste plante, ajuta la alinarea durerilor nevralgice faciale. Daca acestea sunt insotite de crispari ale fetei, se foloseste suplimentar o perna uscata de pedicuta.

Cimbrul se culege in perioada infloririi, din iunie pana in august; cel mai bun este cel cules in soarele amiezei. Florile pot fi puse intr-o stica umpluta pana la gat si lasate 10 zile la macerat in ulei sau se poate face un sirop. Uleiul de cimbru se foloseste contra paralizei, in apoplexie, scleroza in placi (multipla), atrofie musculara, reumatism si entorse.

In cazul crampelor abdominale, stomacale si menstruale, ca si in spasmele organelor pelviene (genitale), este indicat cimbrul atat in uz intern cat si in uz extern. Se beau 2 cesti pe zi. Florile culese in soare amiezei si uscate se aplica extern sub forma de perne de planta in cazul crampelor. Inainte de culcare aceasta perna se incalzeste intr-o tigaie si se pune pe stomac sau bazin. Se recomanda pernele de planta si in umflaturi, contuzii si reumatism vechi.

Asociat in parti egale cu patlagina-ingusta, cimbrul si-a dovedit eficacitatea in combaterea afectiunilor cailor respiratorii, a secretiilor abundente ale bronhiilor si a astumului bronsic, ba chiar a tusei convulsive. Intr-o ceasca cu apa fierbinte se introduc o felie de lamaie si 1 lingurita de amestec cimbru-patlagina. Repaus: ½ minut. Ceaiul trebuie baut foarte fierbinte si in inghitituri mici. Se prepara proaspat de 4-5 ori pe zi; daca ameninta pericolul unei pneumonii, acest ceai luat din ora-n ora in inghitituri mici nu-si va rata efectul.

Tinctura de cimbru  serveste ca frectie pentru fortificarea membrelor de la copiii slab dezvoltati; dar si bonavii de scleroza in placi (multipla) ar trebui sa apeleze la aceasta frictionare.

De cat chin ar putea fi crutate unele familii daca un copil bolnav ar fi tratat la timp cu cimbru, fie sub forma de ceai, fie de bai. Multi copii agitati sau nervosi au capatat un somn sanatos printr-o baie de cimbru. Dar si oameni suferind de surescitare nervoasa si depresiuni se insanatosesc la scurt timp dupa ce fac asemenea bai.

N-ar trebui trecut cu vederea faptul ca aceasta planta medicinala este un remediu indicat contra patimei betiei. Se toarna 1 litru de apa clocotita peste 1 pumn plin de cimbru, se acopera si se lasa 2 minute in repaus. Ceaiul se pune intr-un termos si se da alcoolicului la fiecare sfert de ceas cate o lingurita plina. Urmeaza greturi, varsaturi, purgatie si urinari puternice, valuri de sudoare, o mare pofta de mancare si senzatie de sete. In caz de recidive, care la inceput sunt inevitabile, iar mai tarziu tot mai rare, cura se repeta.

Si in crizele de epilepsie se recomanda cimbrul. Ceaiul, 2 cesti pe zi, nu se bea in criza, ci pe tot parcursul anului sub forma de cura de 2-3 saptamani, cu intreruperi de cate 10 zile. Minunat si foarte puternic este siropul de cimbru. In raceli, el se administreaza inaintea meselor.

Moduri de folosire:

infuzie: O lingurita (cu varf) de plante este oparita cu ¼ litru de apa proaspat fiarta si se lasa sa stea putin.
adaos la baie: Pentru 1 baie completa – 200 grame de plante.
tinctura de cimbru: Cu inflorescente culese in soarele amiezei se umple o sticla pana la gat, fara a se indesa, se toarna rachiu de secara sau de fructe de 38-40% si se lasa sa stea 14 zile la soare.
ulei de cimbru: Cu inflorescente culese in soarele amiezii se umple o sticla, fara a se indesa si se toarna deasupra ulei de masline presate la rece, in asa fel incat uleiul sa stea peste flori intr-un strat gros de 2 degete. Se lasa 14 zile la soare sau in apropierea masinii de gatit.
perna de plante: Se umple o perna cu plante si se insaileaza.
sirop de cimbru: Florile si tulpinile culese in soare se umezesc cu mainile ude la introducerea intr-un borcan. Se pun in straturi cu zahar nerafinat si se apasa pentru a se indesa in borcan. Se lasa totul cca. 3 saptamani in loc insorit. La filtrare, florile si tulpinile imbibate cu zahar trebuie spalate doar cu putina apa, care se toarna apoi la sirop. Se pune siropul la foc mic sa se evapore fara a-l lasa sa fiarba. Siropul n-are voie sa devina nici prea subtire, nici prea gros, deci este lasat sa se raceasca o data sau de doua ori, pentru a se face o proba.