Clinica insuficienței cardiace

Insuficienţa cardiacă se manifestă clinic printr-un număr se semne şi simptome care pot fi grupate astfel:

  • semne şi simptome datorate disfuncţiei unor organe care suferă mai mult în urma tulburărilor hemodinamice ce caracterizează insuficienţa cardiacă (plămân, rinichi, ficat, vase)
  • semne cardiace, care apar primele, iar prezenţa lor poate trăda insuficienţa cardiacă într-un stadiu precoce.

 

Diagnosticul de insuficienţă cardiacă trebuie completat cu diagnosticul bolii – cardiace sau extracardiace – care a produs insuficienţa cordului, cu stabilirea eventualelor cauze precipitante sau agravante ale stării de insuficienţă cardiacă.

În ceea ce priveşte diagnosticul bolii cardiace declanşatoare a insuficienţei cardiace:

  • În cardiopatia ischemică aceasta este cauza cea mai frecventă de insuficienţă cardiacă.
  • Hipertensiunea arterială.
  • Afectarea cronică severă pulmonară duce la instalarea insuficienţei cardiace (cordul pulmonar cronic). La unii bolnavi mai în vârstă cordul pulmonar este însoţit de semnele cardiopatiei ischemice; în aceste cazuri cauza insuficienţei cardiace este mixtă, predominând de obicei unul dintre aspecte.
  • Valvulopatiile cronice, cardita reumatismală, cardiopatiile congenitale.
  • Pericardita poate duce la insuficienţă cardiacă hipodiastolică.
  • Bolile de miocard (cardiomiopatiile primitive şi secundare).

 

Factorii precipitanţi sau agravanţi ai insuficienţei cardiace: infecţia acută pulmonară sau embolia pulmonară, infarctul de miocard asimptomatic, aritmiile ectopice, hipertensiunea arterială severă, puseu de cardită reumatismală, prezenţa endocarditei bacteriene, tireotoxicoza, anemia severă, adenomul de prostată cu retenţie de urină, sarcină, administrarea excesivă de estrogeni sau de cortizon, aportul exagerat de natriu, eforturile fizice exagerate, emboliile pulmonare, perfuziile intravenoase cu cantităţi mari de lichide.