Depresia postnatală

Depresia post-natală se manifestă prin 3 stări diferite pe care femeile le pot experimenta după naștere, intensitatea și durata lor variind de la tristețe postnatală, care este forma cea mai comună și ușoară, trecând prin depresie postnatală și ajungând uneori, în cazurile cele mai grave, la psihoză postnatală, care este cea mai rară și severă. Multe mame povestesc că, la naștere, n-au fost învăluite, așa cum se așteptau, de acel sentiment de „dragoste absolută” și că au fost total descumpănite atunci când le-a fost adus copilul. Experiența prin care trece fiecare femeie în momentul nașterii duce uneori la diferite comportamente: crizele de plâns, irascibilitatea, anxietatea, insomniile, durerile de cap sunt câteva dintre acestea. Ele pot fi expresia epuizării, a nopților nedormite sau pot semnala apariția sindromului de depresie postnatală.

Tristețea postnatală este forma cea mai ușoară și frecventă a sindromului postnatal. Ea este caracterizată printr-o perioadă scurtă de depresie ușoară care debutează de obicei la mai puțin de o săptămână de la nașterea copilului, iar uneori imediat după externarea mamei împreună cu copilul din maternitate. Specialiștii consideră că există mai mulți factori care pot contribui la generarea tristeții postnatale. Primul factor care stă la baza apariției sale este scăderea bruscă a producerii progesteronului (un hormon secretat în cantități mari în timpul sarcinii).

Această stare atinge punctul culminant în a 4-a sau a 5-a zi după naștere, atunci când progesteronul este la cota minimă. Specialiștii mai susțin, conform unor cercetări recente, faptul că aceste stări pot fi legate și de aportul insuficient de calciu din timpul sarcinii. O altă cauză a apariției tristeții postnatale este separarea mamei de copil; în ciuda a ceea ce recomandă unii medici (”mama e obosită și trebuie să se odihnească”), separarea mamei de copil crește anxietatea acesteia și scade calitatea somnului (deci în absența copilului mama se odihnește mai puțin și mai prost).

freeimages.com
freeimages.com

Alt factor important în dereglarea echilibrului afectiv este stresul legat de adaptarea la noua viață, împreună cu copilul, de responsabilitățile pe care le implică acesta, de imensele schimbări pe care le va aduce în viața familiei. O mamă care experimentează tristețea postnatală poate să se simtă foarte sensibilă și supărată, să plângă foarte mult, să se simtă foarte tensionată, să aibă o stare generală proastă, să se simtă obosită, să aibă pofta de mâncare redusă etc. Pentru majoritatea femeilor care trec prin tristețea postnatală, sentimentele acestea vor dispărea în câteva zile, starea lor îmbunătățindu-se. Însă există femei la care starea neplăcută va continua, tristeții postnatale luându-i locul depresia postnatală. Debutul ei poate fi situat oricând în decursul primului an din viața copilului și poate fi brusc sau gradat. Nu există doar o singură cauză a depresiei postnatale, însă se crede că există un număr de factori care le poate face pe unele femei mai vulnerabile decât altele:

  • factori sociali, precum lipsa unui sprijin social (întâlnit mai ales la mamele singure) sau condițiile materiale precare;
  • factori biologici, mai ales schimbările hormonale din corpul femeii după naștere;
  • factori psihici, aici fiind vorba despre modificările care intervin în relația cu ceilalți, presiunea reprezentată de așteptările pe care mama le are față de ea însăși și așteptările pe care ceilalți le au de la ea, pierderea independenței etc.

În această situație, mama poate avea o stare de tensiune și iritare, de îngrijorare (adesea fără nici un motiv identificabil), poate manifesta sentimente de disperare, indiferență sau chiar respingere față de partener și/sau copil, se poate simți derutată, incapabilă să se concentreze, extenuată etc.

O femeie care suferă de depresie postnatală are mare nevoie de sprijinul celor din jur; partenerul, membrii ai familiei, prietenii sunt foarte importanți. Ei pot fi un interlocutor de valoare și un înlocuitor în treburile casnice de care tânăra mamă trebuie să fie scutită o vreme. În plus, lăuza va constata că este foarte util să aibă aproape și un profesionist, cineva care să o încurajeze să vorbească despre sentimentele și temerile ei, care să-i dea sentimentul că este înțeleasă și sprijinită fără a o judeca. Această persoană poate fi un asistent social, psiholog sau medic. Specialistul îi va explica mamei că restabilirea după depresia postnatală reprezintă un proces treptat, care se realizează în timp, îi va încuraja anturajul să-i ofere sprijin moral.

Cea mai gravă dar și cea mai rară formă a sindromului postnatal, afectând 0,1-0,3 % dintre femei, este psihoza postnatală, cunoscută și sub numele de psihoza postpartum. Când o mamă suferă de psihoză postpartum, ea pierde contactul cu realitatea, fiind incapabilă să distingă între realitate și imaginație: poate avea credințe înșelătoare, schimbări imprevizibile și extreme ale stărilor de dispoziție, stări confuzionale, delirante. Se va recurge cât se poate de repede la sfatul specialistului, recomandat de medicul de familie.

UNICEF