Frisonul

Printre formele de manifestare brută a accesului febril, deci a temperaturii crescute, se numără şi frisonul. Din punct de vedere clinic el este definit ca o tremurătură inegală şi neregulată, însoţită de o senzaţie de frig care pleacă din regiunea spatelui şi şalelor, cuprinzând treptat tot corpul. Mai popular se spune că cel în cauză este „scuturat de friguri”. Sub aspectul mecanismului de producere, este vorba despre un fenomen constituit din contracţii alternative, de scurtă durată, ale muşchilor flexori şi extensori ce produc tremurăturile. concomitent cu un spasm al vaselor cutanate, fapt ce explică paloarea şi uscăciunea pielii. De fapt, prin acest mecanism vascular, organismul împiedică pierderea prea mare de căldură. Deci putem conchide că frisonul reprezintă un mijloc natural de combatere a răcirii organismului. Medicii descriu mai multe tipuri de frison: reflex (cauzat de acţiunea bruscă a frigului asupra pielii) ; psihic (provocat de spaimă); febril (în stările de temperatură) şi frisonet (în cazurile de infecţii şi în stările de menopauză).

Sub aspectul valorii acestui semn de boală, el este bine să fie cunoscut, deoarece poate apărea în diverse maladii. Astfel, în pneumonii există un frison unic, semn extrem de important, care marchează debutul bolii; în pleurezia acută şi abcesul pulmonar frisonul, deşi are o mai mică intensitate, se repetă zilnic; în stările septicemice este de mare intensitate şi se repetă de 2-3 ori pe zi. Desigur că medicul este cel ce pune diagnosticul diferenţiat şi stabileşte conduita terapeutică.