Leu – Mitologie

Zeii soarelui

Leul, cel de-al cincilea semn al Zodiacului, marcheaza, in traditia hindusa, un rezultat si, in acelasi timp, un inceput. intr-adevar, se poate considera ca omul, in masura in care este unit cu sistemul solar, nu se leaga decit de cinci din cele sapte planuri pe care le comporta Cosmosul.

In corespondenta cu Berbecul, primul semn al aceleiasi trinitati de foc, Leul aduna in el cele cinci manifestari diferite ale ierarhiilor spirituale, numite Buddha, ca simboluri ale intelepciunii, si Brahma, ca emanatii creatoare. Sa retinem ca din acest sistem filozofic deriva si cele cinci interpretari ale lui Hermes conform grecilor. Inmultirile si pregatirile caracteristice ale semnelor precedente ajung la notiunea de Jivatna care, la origine, este fiul (cel putin spiritual) al Non-Fiintei, „unsul Domnului”. Aceasta entitate intervine in rnod logic in cea de-a cincea zodie, reprezentind copilul, adica manifestarea individualizata a monadei, dupa polarizarea, prin aria materna si hranitoare a Racului, a luminii patrunzatoare a Gemenilor.

Dar este vorba si de un inceput, in sensul ca semnele de foc sint semne de elan si de dinamism; Leul, semn fix, deci de cristalizare, este primul din cel de-al doilea cuaternar zodiacal. Asa cum am aratat in ceea ce privea actiunea Berbecului asupra primului cuaternar, el poate sa contina in germene elemente care se vor individualiza in zodiile urmatoare. Se spune astfel ca termenul de Panchasya aplicat la simbolul Leului interpreteaza o sinteza a „Leilor arzatori” din Berbec (sau Asuras) sub raza Parabrahmana despre care am spus ca emana din principiul primordial si care a primit ordonantarile semnelor intermediare. Leul ar fi deci una din primele interpretari ale intruparii Cuvintului. Dar in viitor ar putea sa fie sotul, spiritul creator, cu elementele Mamei cosmice (semnul Racului) prin unirea sa cu Fecioara din zodia urmatoare.

Aceasta sinteza dinamica a pulsiunilor si emotiilor, al carei centru e inima {simbol legat de Leu), va tinde sa se exprime in Cosmos, sa se obiectiveze pe toate planurile cosmice traditionale intr-un sens de animare si de creatie. Vom urmari acest lucru in cursul studiului acestui semn zodiacal.

Sa mai retinem ca steaua Regulus, pe care o contine, este un bun simbol al zodiei. Este considerata „regala” deoarece s-a constatat ca ea confera grandoare, onoruri si putere nativilor pe care ii sensibilizeaza intr-un punct important al hartii cerului lor. Trebuie sa intelegem ca Leul, regele animalelor, reprezinta elementele de maiestate, dar si de dominatie prin amenintare latenta pe planurile instinctive ale vietii. Este asadar in acelasi timp o temere si un ideal, ambele inconstiente. Si daca, la Rac, pericolul consta intr-o innamolire nebuloasa, la Leu el se poate prezenta ca o incercare prezumptioasa de proiectare in realitate a visului din Rac, in detrimentul integritatii psihice a subiectului. „Stinca Tarpeiana este linga Capitoliu”, iar Regulus prost aspectat poate provoca rasturnari spectaculoase. Anticii spuneau ca, pentru a deveni constient de directia sa, fiecare dintre noi trebuie sa-si duca „lupta contra Leului”.E ceea ce ilustreaza, in mitologia greco-latina, una din cele douasprezece munci ale lui Heracles-Hercule care a invins Leul din Nemeea.

Ca si zodia Racului, gasim si aici un interes social; Leul, terorizind orasul Nemeea si imprejurimile sale, este socotit invincibil. Heracles, care stia deci la ce se expunea, a primit si acum ajutorul unui simplu muritor, numit Molorchos, taran in serviciul lui Dionysos-Bachus. Oprindu-se in locuinta lui, Heracles i-a cerut sa pregateasca un animal pentru jertfire. Daca va reveni invingator pina in treizeci de zile, sacrificiul ii va fi oferit lui Zeus, dar, in caz contrar, chiar lui, fiindca atunci va fi mort si se va afla printre zei. Remarcam aici, pentru prima data in semnele zodiacale, interventia unui concept de durata, pe un mod solar, de vreme ce este vorba tocmai de timpul care ii trebuie Soarelui ca sa parcurga un intreg semn zodiacal. Aceasta notiune permite sa se afirme ca nu ne mai aflam in vis, ci in realitate. O vocatie paminteana de erou respinge solutiile facile. Chiar cind acestea sint invaluite intr-o aparenta magulitoare, eroul isi utilizeaza liberul arbitru ca sa combata instinctele cele mai putemice si, dupa ce si le-a infrint, sa-si realizeze unitatea individuala integrala. In cazul acesta, scopul final era sa-si mentina pentru totdeauna forta de viata, de vreme ce avea sa-si faca o platosa din pielea inatacabila a adversarului.

Intilnindu-si in cele din urma Leul, Heracles a folosit, una dupa alta, sagetile din tolba, dar in zadar, fiindca s-au facut tandari; apoi, insfacindu-si uriasa maciuca, nu a reusit decit sa si-o fringa pe robustul animal, fara sa-1 clinteasca. Vazindu-se dezarmat, s-a decis sa-l atace cu propriile sale forte, de vreme ce acelea create prin iscusinta omului se dovedeau neputincioase. S-a inchis atunci cu Leul in pestera si l-a infruntat intr-o adevarata lupta corp la corp. Apucindu-l cu bratele sale putemice, l-a apasat putemic cu genunchiul in centrii nervosi vitali (plexus solar} si astfel 1-a inabusit.

Asa trebuie dusa, „corp la corp”, lupta impotriva iluziilor despre gloria supraomeneasca. Heracles n-a ales sa devina asemeni Zeilor cu pretul unei renuntari: a preferat sa gaseasca singur un centru activ de operatiune, tinzind spre un mod de viata adoptat din acel moment. Cauta in plus sa-si asocieze o rezistenta suplimentara, acoperindu-se cu pielea Leului din Nemeea. Este vorba asadar de o manifestare a constiintei unitatii si a cerintelor multilateral ale vietii pamintesti.

Pentru Heracles este o victorie definitiva a realului fiindca nu a fost de acord sa se lase zeificat in stadiul de umbra, nu a putut, prin magia armelor, sa atinga forta Leului, dar a acaparat, spre a se proteja in viitor, pielea invulnerabila a acestuia. Aceasta constientizare apare, asadar, nu ca rezultatul unei superioritati naturale care ar duce la glorificarea de sine, ci ca descoperirea unei chei spre adevaratul sens al Vietii.