Pesti – Mitologie

Typhon

Cuvintul sanscrit pentru semnul acesta era Mina. Comporta, printre diversele sale semnificatii, pe aceea a cifrei 5. Se pare deci ca ar fi semnul fuziunii alchimice a celor patm elemente traditionale cu al cincilea, de esenta mai mult sau mai putin magica, eterul. Fuziune care se opereaza in apa alchimica luata in sensul de solvent universal.

In semnul Pestilor se raspindeste diluviul prilejuit de Varsator, a carui amfora a pastrat insa captive elementele fertilizatoare esentiale ale vietii si intelepciunii, acumulate in timpul ciclului care se incheie. Si care vor fi semintele destinate viitorului ciclu zodiacal, pentru ca, astfel, curba evolutiei sa nu mai fie un cerc, ci o elicoida ascendenta. In Varsator aceste elemente au parasit pista, nemairaminindu-le Pestilor decit o perdea mai mult sau mai putin opaca si deformanta, o aparenta, daca nu chiar o iluzie.Viata fara consistenta reala isi va vedea consumata fuziunea totala, ceea ce va fumiza apele-matrice pentru premisele noului ciclu din semnul Berbecului.

In sensul dialecticii Fecioara-Pesti, sa observam ca in Fecioara ne aflam in prezenta unei mici parti din Univers; este sfirsitul creatiei budiste a sistemului solar. Dimpotriva, in Pesti, substanta-mama inglobeaza Cosmosul in intregime prin intoarcerea in haosul primordial, asteptind din nou o diferentiere care nu-i poate veni decit de la Verb, cum am spus si in capitolul consacrat Berbecului.

Se poate observa ca numarul cinci fusese semnalat si in Capricorn in traditia sanscrita, aceasta nefiind singura legatura dintre cele doua semne. Deoarece Capricornul marcase summum-ul integrarii spirituale si inceputul disolutiei universale ajungind la trecerea „Pamintului” in „Apa” prin transmutatia pitagoreica. Akhasa sanscrita este rezultatul, este Oceanul-matrice continind toti germenii inca nefecundati, in asteptarea scinteii de Parabrahman , care va deschide zodia Berbecului si noul ciclu. Legenda leaga si ea Capricornul de Pesti (am spus ca Egipan, de altfel fiu al lui Neptun, guvernator al Pestilor, era in acelasi timp capra si peste). Legatura este evidenta si daca observam cele doua constelatii ceresti, Pestele austral alcatuind coada Capricornului. Si sa nu uitam ca Neptun considera jertfele de capre drept cele mai agreabile.

Este interesant comentariul hieroglifelor. In foarte vechiul Zodiac al lui Denderah, Pestii sint reprezentati printr-o sinusoida cvintupla si paralela orizontala. Se stie ca reprezentarea traditionala consta in doua semicercuri verticale opuse la virfuri si legate intre ele printr-o bara orizontala. Se pare ca trebuie sa vedem, la stinga, simbolul sfirsitului unei anume lumi si, la dreapta, nasterea uneia noi. Tranzitia e asigurata de Arca lui Noe (bara orizontala pastratoare a germenilor de viata care trebuie sa supravietuiasca. Cit despre Neptun, acesta e reprezentat de o cruce surmontata de un semicerc deschis in sus, simbol al difuziunii fortelor vitale, cind dispare cruceat materiei manifestate. Sa observam aici legatura hieroglifica si cu Venus care-i guverneaza semnul Taurului: crucea materiala este surmontata de un cerc,intrucit fecundatia a avut loc. Si se stie ca Venus s-a nascut in domeniul lui , Neptun, din saminta lui Uranus si dintr-un ou tirit de pesti. Am spus in capitolul dedicat Berbecului cum India li-1 recunoaste Pestilor drept guvernator pe Zeul focului, Agni, reprezentat calare pe un berbec.Una dintre legendele care poarta marca acestui semn si a psihologiei sale e cea despre Derceto. Fata de conditia modesta, Derceto observa intr-o zi, spre marea ei spaima, ca va deveni mama. Dar este incapabila sa se adapteze la situatia asta, pe care totusi natura le-o impune tuturor muritoarelor. E atit de rusinata, incit cauta sa fuga de forma ei si se arunca in apa. Vazind-o, zeul Neptun ii metamorfozeaza jumatate din trup in peste. Putem crede, cum se intimpla in miturile privind pedepsele meritate, ca aceasta corespunde unei dorinti nemarturisite in mentalitatea subiectului. Iar Derceto si-ar fi realizat visul tainic, de a nu fi nici carne, nici peste.

O versiune a acestei legende adauga ca Derceto ar fi atras dupa ea, in sinul apelor, pe fiul sau Iktis (peste in limba greaca). Este vorba de un comportament de mama abuziva care nu-si lasa copilul sa devina om normal, preferind sa il ingradeasca in propriul ei univers: il tiraste dupa ea, intr-un ocean de inconstienta si de fuga din fata responsabilitatilor, dar il condamna sa piara o data cu ea in momentul cind ea ii va lipsi.

Alt aspect al acestor chestiuni este pus in valoare de varianta care ii atribuie mamei Derceto o fiica, pe Semiramida. Ea, dimpotriva, este scutita de gestul mamei sale. In timp ce aceasta se ofera senzatiilor oceanice, leganari multiple si schimbatoare la nesfirsit, Semiramida este hranita de porumbite si va fi in cele din urma transformata si ea in porumbita. Imagine a spiritualului de care Derceto s-a desprins prin gestul ei de a se darui miscarilor atragatoare si care ramine o marturie a partii celei mai evoluate din ea, pina la urma transformata in spirit pur. In fond, aceasta legenda devine concludenta, in sensul ca arata sufletul etern desprins la timp din servitutile carnii si eliberat de incertitudini sau de neacceptarea destinului.