Pesti – Psihologie

Jertfa

Cel nascut la capatul periplului zodiacal apartine unei specii umane destul de deosebite care ar parea sa se preteze anevoie unei descrieri, de vreme ce este vorba de o lume in care formele se estompeaza, dar care, prin insasi aceasta caracteristica, ajunge sa fie izbitoare si pitoreasca.

La el, individualitatea tinde sa dispara in folosul umanitatii, hotarele intre personal si cosmic se sterg; face parte din familia celor care isi apartin cel mai putin posibil si care au o mare usurinta sa-si inabuse egocentrismul si individualismul. Daca nu ajunge chiar sa renunte la ansamblul nevoilor si dorintelor sale personale, este foarte receptiv la diversele curente colective care il patrund si il traverseaza. Poate deci sa se simta pretutindeni la el acasa, chiar daca se simte peste tot strain; se poate interesa de orice, simtind in acelasi timp in strafundurile sale ca nimic nu ii este specific; poate sa riste si sa sacrifice mult, fiindca in realitate nimic nu i se pare important si esential…

Pentru a sesiza urzeala profunda a acestei personalitati, cel mai bun lucu este sa o asemuim cu faza de „subiectivism cosmic” pe care psihologul Piaget a identificat-o in primii doi ani ai copilariei, ca si cum firea s-ar impregna de ea in mod durabil. Trasatura sa majora este o plasticitate psihica exceptionala care se traduce printr-o extrema maleabilitate; aceasta imbraca aspecte diferite, care merg de la simpla pasivitate, de la receptivitatea nativului care se lasa impregnat de lucruri (capacitatea sa de „umplere” fiind enorma), pina la marea forta de zguduire senzoriala care il face impresionabil, emotiv, influentabil, vulnerabil. Dar ai impresia ca firea aceasta cauta in special – cu ajutorul tendintei de inflatie emotiva care joaca rolul unei cutii de rezonanta – o dilatare extrema a fiintei sale, si este destinata vietii integrale cu Totul.

Asemenea unui fluviu care, pe parcursul sau, aduna si amesteca toate izvoarele solului si toti norii cerului, nativul pare asezat in cele patru vinturi, bintuit de toate curentele care vin din larg, fara sa resimta vreo atractie speciala, locala. Aidoma nomadului, nu poseda nimic pe acest pamint, nu are patrie, isi paraseste lucrurile in toate zarile si se lasa in voia curentului, a valului care il poarta, antrenindu-1 astfel intr-un flux si reflux necontenite.

Extrema dilatare la care aspira nativul poate sa ajunga pina la dorinta de a nu mai fi nimic spre a se apropia de tot; ea duce la o fuziune absoluta cu ceea ce depaseste fiinta: sa se absoarba in ceea ce contempla, sa devina obiectul insusi al aspiratiilor sale, sa-si sacrifice Eul pentru o totalitate si, cel mai bine, sa traiasca intr-un extaz unificator si mistic. Totul il impinge in aceasta directie generala. Fericirea sa se confunda cu dorinta de a scapa din lumea limitarii printr-o evadare care ii poate permite sa ajunga la dimensiunea cosmicului. Nimeni, mai mult ca nativul din Pesti, nu este mai bogat in posibilitati, dar bogatia aceasta nesfirsita poate deveni o saracie nesfirsita daca el sufera mirajul virtualitatilor care duce la nehotarire, prin faptul ca orice alegere este amputare prin suprimarea sperantelor. In plus, il vedem cum cauta ceea ce depaseste limitele lucrurilor si fiintelor, fiind mai sensibil la lipsa lor de masura decit la contururile lor precise si limitative; le resimte in maniera impresionistilor care prefera lucrurilor propriu-zise imaginile acestor lucruri, realitatii fizice aparenta ei speciala, corpurilor masive fantasmele apei… Traind intr-o lume a virtualitatilor, ii vine usor sa aureoleze fiecare prezenta cu un soi de ceata care estompeaza toate contururile; arabescurile unduitoare ale sensibilitatii sale convin acestei alunecari nonsalante a unui obiect intr-altul, contopite in acelasi univers acvatic. Nativul este vizibil marcat de sincretismul stadiului afectiv evocat mai sus; globalismul psihic il face sa gindeasca ansamblul inaintea detaliului a carui impresie e stearsa; totul este legat de tot intr-o larga sintonie cu mediul inconjurator si in vibratie cu lumea de dincolo care trezeste simtul corespondentelor universale. Nu exista tip care, ca sa ne folosim de o expresie a lui Giraudoux, sa nu se simta „solidar cu astrul sau”. Visele noptii si actiunile zilei se inlantuie intr-un dialog consistent intre eul constient si fortele inconstiente ale vietii. O imaginatie difluenta se raspindeste, se revarsa, imaginile ei cu desenul vag valorind mai mult prin continutul emotional decit prin precizie plastica. Si mai exista la nativ o amploare a cimpului constiintei care accentueaza lipsa de precizie, supletea si etalarea fiintei: aceasta constiinta matura o zona larga si transporta o mare bogatie de impresii, prin care atentia se difuzeaza, se destinde, se ineaca, pierzindu-se in multiplicitatea contopita a reprezentarilor. Vedem deci ca totul la acest subiect contribuie sa faca din el o faptura plastica, avind o forta de dilatare si de fuziune.

Cum, atunci, sa nu fie comportamentul sau tot „larg”? Departe de a urmari un drum regulat si de a progresa spre o tinta aleasa cu luciditate, il vedem necontenit pe acest receptiv .Asteptind din afara provocarea care sa-1 justifice in proprii sai ochi; este deci firesc sa ezite, sa tatoneze si sa-si puna intrebari, asteptind pasiv apelul care sa-1 reveleze siesi; incearca o cale, apoi alta, trasind astfel un itinerar imprecis si chinuit, nu lipsit de contraste, de contradictii cel putin aparente, de pitoresc; aceasta cale a actiunii evoca invalmaseala curentelor marine, insesizabile, nuantate, contopite…

Personalitatea sa ofera spectacolul unui puzzle care seamana cu un labirint in care se pierde singur de bunavoie. Dar in loc sa fie formata din piese detasate, ea este facuta mai curind dintr-o singura substanta; evoca mai precis caracatita a carei piele apare la fel de instabila in nuantele ei ca si corpul in forme, aspectul imprecis si trecator al starilor sale indicind ca, aparent, nimeni nu este mai fluctuant ca ea. Si daca ne este permis sa ducem mai departe comparatia cu acest animal, abtinindu-ne fireste de la orice asociatie neplacuta de idei (ne aflam in domeniul psihologiei si aici tendinta nu este, in sine, nici buna nici rea), vom spune ca fiinta aceasta proteica poate sa se impleteasca atit de bine cu sine, incit structura sa ii devina insesizabila, la fel cum exuberanta tentaculelor sale psihice o prelungeste dincolo de sine. Pare intr-adevar gala de dezintegrare si de intoarcere in univers!