Prima lună de viață a bebelușului

Reprezintă prima și cea mai importantă perioadă din viață, determinată de modificări biologice mari și dominată de eforturile de adaptare ale organismului nou-născutului. Copilul trece de la viața intrauterină la cea extrauterină și este obligat să se adapteze unui mediu pe care nu-l cunoaște, dar pentru care este pregătit (există instincte transmise genetic de la generațiile anterioare). La naștere capul este mare (comparativ cu trunchiul) reprezentând un sfert din lungimea corpului, față de numai a opta parte cât este raportul la adult. Creierul nou-născutului este bine dezvoltat cantitativ, calitativ însă este inapt de randament intelectual mare, deoarece substanța cenușie a creierului este incomplet dezvoltată. Celulele sale nervoase deși aproape în același număr ca la adult, sunt mici și insuficient diferențiate; fibrele nervoase nu sunt acoperite cu înveliș protector, deci incapabile să asigure o bună activitate nervoasă. Cu  timpul, creșterea în greutate a creierului este însoțită de o intensă dezvoltare a intelectului, afectivității, sociabilității, adaptabilității la condițiile variate ale mediului fizic sau social. Cutia craniană a nou-născutului pare foarte mare în comparație cu fața. Coloana vertebrală nu prezintă nici o curbură, oasele picioarelor sunt ușor curbate, dar pe măsură ce copilul crește în vârstă, această modificare de formă dispare, gambele căpătând conformația normală întâlnită la adult.

pixabay.com
pixabay.com

Deși copilul vede încă de la naștere, el poate vedea bine din luna a doua de viață. La naștere copilul nu vede clar și de aceea alăptarea este forte importantă: ținând copilul la sân mama îl ajută să exerseze mușchii ochiului prin faptul că el o privește. Auzul este mult diminuat la nou-născut din cauza înfundării conductelor auditive cu un lichid mucos din perioada intrauterină; după 6 – 8 săptămâni, copilul aude mai bine și de acest lucru își dă seama mama sa când constată tresăriri ale copilului la zgomote mai intense. Imediat după naștere, copilul pierde o parte din greutate (scăderea fiziologică în greutate) deoarece, pe de o parte, elimină o cantitate importantă din conținutul său intestinal și, pe de altă parte, pentru că pierde lichide prin rinichi, piele și prin respirație, fără să primească echivalentul acestor pierderi prin alimentație. De aceea, atunci când se calculează cât a luat copilul în greutate nu se pornește de la greutatea de la naștere ci de la cea mai mică greutate pe care a avut-o după naștere, la sfârșitul perioadei de scădere ponderală. În mod obișnuit, după 10-14 zile greutatea de la naștere este recuperată, iar de acum începe procesul de creștere ponderală care continuă până la viața adultă, dar cu variații (salturi) mari în anumite perioade de dezvoltare, dintre care cea mai importantă este cea din perioada primului an de viață. Până la 12 luni alimentația copilului este monotonă, dar suficientă pentru o bună creștere; până la 6 luni ea se face în mod ideal cu lapte matern sau, dacă alăptarea nu este posibilă, cu lapte-formulă pentru sugari și apoi, până la 12 luni sugarul este hrănit cu lapte și cu alimente complementare.

Activitatea copilului în prima lună de viață este foarte redusă; perioade scurte de trezire (mai ales pentru alimentație) alternează cu mari perioade de somn. De altfel, nevoia de somn a nou-născutului este foarte mare, fiindu-i necesare 18-20 de ore pe zi. Are schimbări rapide de dispoziție și reacționează prin plâns la o nemulțumire. Ține capul ridicat un moment când este pus pe burtă. Mâinile și picioarele sunt mai mult flectate, pumnii strânși. Are o serie de reflexe înnăscute, dintre care o parte dispar repede, iar altele sunt exersate și încep să fie mai bine coordonate. De exemplu, reflexul de supt și de căutare cu gura se coordonează cu mișcările, dezordonate la început, ale mâinii; treptat copilul își găsește și își suge mâna mai des. Reacționează vizual și auditiv.

Clipește, se oprește din mișcare sau din plâns sau, dimpotrivă, își accelerează mișcările, începe să plângă ca răspuns la sunete; uneori își întoarce privirea spre sursa sonoră. Urmărește scurt timp o persoană care îi vorbește și chiar o persoană în mișcare. Poate urmări vizual un obiect suspendat deasupra ochilor lui până la un unghi de 90 grade. Începând de la două săptămâni, copiii privesc mai mult fața mamei decât pe cea a unei persoane străine.

Nou-născutul, la puține ore după naștere, poate să imite scoaterea limbii, mișcarea gurii sau expresia facială a adultului, ceea ce indică, în mod surprinzător, că el ar poseda deja o imagine corporală. Un copil de trei zile poate învăța să întoarcă fața spre sursa unui sunet.

UNICEF