Primul an de viață

În această perioadă, creșterea în greutate este continuă și rapidă (cu atât mai rapidă cu cât copilul este mai mic); dacă în luna a 2-a el crește în medie cu 700-800 g, în luna a 4-a crește doar cu aproximativ 500-600 g, în luna a 6-a cu 500 g, pentru a deveni 250-350 g pe lună în lunile 9-12. La 4-5 luni sugarul are o greutate de aproximativ 2 ori mai mare decât greutatea medie la naștere, iar la un an este de 3 ori mai greu decât un nou-născut mediu.

De remarcat că la sugarii născuți cu o greutate mai mică, câștigul în greutate se face mult mai rapid, dar inegal de la o perioadă la alta. Și creșterea în lungime se realizează mult mai repede la sugarul mic (din primele luni) în comparație cu sugarul mare (ultimele 5-6 luni).

Având în jur de 50 cm la naștere, copilul măsoară aproximativ 60 cm la 3 luni, 66 cm la 6 luni, 70 cm la 9 luni și 73-75 cm la 1 an. În orice caz, fiecare copil are ritmul lui de creștere și nu este bine să comparăm copiii între ei! Ne facem griji inutile dacă vom compara pe băiețelul mai „slăbuț și micuț” al unor părinți de 165 cm cu fetița „voinică” a altora care au înălțimea de 170-185 cm.

Mai puțin în primul an de viață, dar mai mult în următorii ani, se poate constata cu ușurință o dezvoltare fizică diferită între copiii de aceeași vârstă și chiar de același sex. Luați izolat, cei doi parametri, greutate și înălțime, nu pot defini evoluția favorabilă sau nu a creșterii unui copil; pentru aprecierea stării de nutriție se compară parametrii măsurați ai copilului cu culoarele de creștere ale Organizației Mondiale a Sănătății. Acestea sunt instrumente care au fost produse prin măsurarea unui număr mare de copii din întreaga lume și de aceea sunt pot fi folosite pentru identificarea rapidă a problemelor de creștere.

Atât creșterea în greutate cât și cea în înălțime se bazează pe consumul alimentar de substanțe nutritive dintre care proteinele au rolul de bază. Lipsa calitativă sau cantitativă a substanțelor nutritive de bază (proteine, grăsimi, glucide) și a mineralelor și vitaminelor (care deși sunt necesare în cantități foarte mici sunt foarte importante pentru creștere) se va reflecta mai întâi într-o creștere mai redusă în greutate și mai târziu va afecta și creșterea în lungime. La această vârsta, diversele îmbolnăviri cu evoluție cronică (diaree, boli ale aparatului respirator) influențează mai puțin sau mai târziu creșterea în lungime în timp ce greutatea este mult afectată imediat după îmbolnăvirea sugarului.

După vârsta de o lună, se menține alternanța dintre perioadele de veghe (când copilul este treaz) cu cele de somn dar timpul de somn, se reduce treptat la 12-14 ore din 24 de ore.

pixabay.com
pixabay.com

Apariția dinților, ordinea și numărul lor prezintă o importanță mare pentru aprecierea dezvoltării și sănătății sugarului. În mod obișnuit, la sfârșitul primului an de viață copilul are 8 incisivi (dinții din față); bineînțeles, există numeroase variații individuale! În primul rând, primii dinți nu apar întotdeauna la aproximativ 6 luni nici la copiii sănătoși și cu dezvoltare medie ca greutate și înălțime, (sugari eutrofici); pot exista cazuri în care dinții apar foarte târziu sau foarte devreme (la 2-5 luni), fără a fi vorba de o boală nici într-un caz, nici în celălalt. Întârzierea importantă a erupțiilor dentare poate fi însă semnul unor boli importante ale copilului, cu debut în primul an de viață, așa cum este rahitismul sau diverse alte boli metabolice severe. În mod cu totul excepțional se întâlnesc cazuri când un copil poate veni pe lume cu unul sau cu doi dinți, această stare neavând semnificație, nici în bine, nici în rău. În perioada erupției dentare poate apărea o ușoară stare de agitație determinată de umflarea gingiei la locul ieșirii dintelui.

Alimentația în această perioadă, adică de la sfârșitul celor 6 luni (180 de zile), când începe a 7-a lună de viață, se diversifică simțitor, trecându-se de la masa exclusiv lactată, la legume, fructe, cereale (până la 7 luni, fără gluten!) carne, gălbenuș de ou.

Dezvoltarea sugarului se află sub influența hormonilor care dirijează procese biologice din celule și țesuturi și procese imunologice. Timusul (o glandă endocrină situată în cavitatea toracică și care îmbracă inima în partea sa superioară) are maximum de activitate biologică tocmai la vârsta de sugar, ea fiind aceea care stimulează indirect producerea factorilor de apărare imună (anticorpi) secretați sub impulsul acesteia de anumite celule din sânge. După vârsta de 1 an, de îndată ce timusul și-a îndeplinit rolul său de „inițiator” al imunității organismului, regresează, devenind la adulți o cantitate neglijabilă.

În perioada în care copilul beneficiază de alăptare, mai ales în primele 6 luni când suge fără a primi nimic altceva, imunitatea copilului este dată de anticorpii primiți de la mamă; copilul este apărat de bolile infecțioase pe care mama le-a avut sau pe care le face în timp ce alăptează. De aceea, este greșit să se întrerupă alăptarea atunci când mama are diaree sau răcește. Ea trebuie să continue alăptarea cu respectarea unor reguli stricte de igienă (spălat pe mâini, purtarea unei măști în cazul unei viroze respiratorii, etc.). După vârsta de 6 luni, copilul începe să își producă singur acești factori de apărare, mai ales ca urmare a vaccinărilor. Deși este atât de mic, sugarul are posibilități de apărare împotriva celor mai frecvente atacuri ale microbilor sau virusurilor; aceasta explică de ce un sugar se vindecă foarte repede de boli banale sau are o rezistență destul de bună la îmbolnăviri, chiar în cazul contactului cu microbii unor boli severe (difterie, tuse convulsivă, tetanos etc.).

Din punct de vedere al dezvoltării psihice, menționăm că pe la 4-6 săptămâni apare „zâmbetul social”, ca răspuns atunci când i se vorbește și i se zâmbește – începutul comunicării. S-a observat că sugarul are, la început, un interes deosebit pentru fața umană, pe care o privește mai mult decât pe oricare alt stimul, și că are tendința de a privi mai ales spre ochii persoanelor.

La 2 luni controlul capului este mai bun, iar pumnii încep să fie mai mult deschiși. Reacțiile vizuale sunt mult mai bune (are capacitatea de convergență și de acomodare), la fel cele auditive. Copilul o recunoaște vizual pe mamă, are reacții anticipative, se bucură din timp, când cineva se apropie să-l ia în brațe și gângurește, răspunde vocal când i se vorbește.

Cum stimulăm copilul la această vârstă?

Să dialogăm în joc cu el, să-i suspendăm în dreptul ochilor, la 15-20 cm jucării viu colorate, mobile, cu reprezentări ale trăsăturilor feței umane, pe care să le privească. Pentru a-i dezvolta curiozitatea și abilitățile motorii și cognitive, să-l punem, de mai multe ori pe zi, să stea pe burtă. Îi oferim astfel un orizont nou și posibilități de explorare. Nu este nevoie de jucării scumpe care să fie suspendate deasupra locului unde doarme copilul. În orice gospodărie se vor găsi câteva bucățele de hârtie colorată (diferite ambalaje – atenție să fie curate) sau de materiale textile (fire de lână, bumbac, resturi de țesături) care să fie mișcate în fața ochilor copilului. Dacă aveți copii mai mari folosiți-le creativitatea și îndemânarea pentru a face o jucărie pentru cel mic. Dincolo de toate acestea, cel mai important mijloc de stimulare a copilului este „discuția” fie cu părinții fie cu frații sau surorile mai mari.

Îl lăsăm să plângă? Răspunsul este „nu”. Prin plâns copilul indică o stare de neliniște, de disconfort. Este necesar să i se răspundă la orice semnal. Copilul trebuie să fie acum vesel, interesat de mediu, activ. La copiii crescuți în instituții de tip rezidențial, s-a constatat că dacă nu li se răspunde de foarte multe ori, treptat, chiar de la această vârstă, încep să plângă din ce în ce mai puțin, pierzându-și, în același timp, în mare măsură, interesul pentru persoane; atunci când li se răspunde inconsecvent, plâng mult, pentru a atrage atenția adulților.

După 3 luni copilul începe să devină mai curios și mai activ. Poate să urmărească acum obiectele cu privirea până la un unghi de 180 de grade, vede obiectele în spațiu. Se uită și la obiecte mici, apropiate, își privește mult mâinile și se joacă cu degetele. La 3-4 luni își ține bine capul când este așezat sprijinit în șezut și se bucură când este pus în această poziție. Totuși la această vârstă copilul nu trebuie ținut în șezut. Se întinde după jucării și le lovește, emite mai multe sunete, râde în hohote, se joacă adesea cu saliva. Își recunoaște jucăriile și se bucură când le vede. Se recomandă acum jucării suspendate pe un suport semirigid care se leagănă când este atins, pe care să le poată privi, mișca, pipăi, asculta. Jucăria sunătoare nu este cea mai potrivită pentru această vârstă, pentru că, deși o poate reține mai mult timp în mână, nu reușește să o apuce din nou, dacă o scapă.

Din punct de vedere social, copilul își formează un model de așteptare față de mediu, în funcție de modul cum i se răspunde și, totodată, își dezvoltă un comportament foarte important – învață cum să atragă atenția adultului.

La 5 luni, copilul stăpânește bine comportamentul de apucare – care are un rol însemnat în dezvoltarea inteligenței; de aceea înainte de această vârstă trebuie să-i dăm posibilitatea să exerseze abilitățile mai simple pe care le presupune. Copilul urmărește vizual obiectele mult timp, le atinge, le pipăie, le duce la gură și le roade. Pentru că el nu se poate deplasa încă, să-i oferim obiecte variate: jucării pentru pat care să provoace acțiuni simple prin lovirea, tragerea, atingerea lor. Să-l punem din când în când, pentru câteva minute, într-un scaun înalt, în șezut. Să ne jucăm des cu el, vorbindu-i despre obiectele care îi atrag atenția, să nu-l lăsăm să plângă mult. I se poate da o suzetă, exersarea reflexului de supt liniștind copilul, dar numai atunci când nu găsim alt remediu.

După 6 luni (unii pe la 8-10 luni) copilul stă fără sprijin în șezut, dobândind prin forțe proprii această poziție, se poate întoarce de pe spate pe abdomen, iar când este culcat pe spate își prinde piciorușele și îi place să se joace cu ele. Se joacă și cu obiecte mici, aruncă, împinge, bate jucăriile, îl interesează efectele acțiunilor sale. Gângurește, comunică prin mimică, se bucură când ne jucăm cu el, zâmbește la imaginea sa în oglindă. Poate să înțeleagă primele cuvinte. Imită mai mult mimica adultului. La 7-8 luni spune silabe simple, apoi repetate. Caută o jucărie pe care o ascundem în timp ce ne privește.

După 8 luni începe o perioadă de curiozitate caracteristică, concomitent cu posibilitatea de deplasare prin târâre. Copilul explorează tot ceea ce îi este accesibil, privește, pipăie, gustă și roade obiectele, îi place să se joace cu apa. În această perioadă, jucăriile trebuie să-i dea posibilitatea să acționeze mici mecanisme, să îi prezinte probleme simple: jucării care intră una în alta, care se încastrează, cutii în care să pună obiecte mici (Atenție! Nu atât de mici încât să-i intre în gură), mingi de diferite dimensiuni. Să îl lăsăm să se deplaseze și să îi vorbim concis, concret, despre prezent. Putem să-i luăm un țarc pentru învățarea mersului și pentru a-l feri de unele accidente casnice.

Începând de la această vârstă și până la 2-3 ani, o mare parte din activitatea copilului se centrează pe mamă, cu care stabilește acum o relație complexă. Mama devine un model pe care îl imită, de la ea învață ce are și ce nu are voie, o solicită când are nevoie de ajutor, învață să o cunoască și să îi prevadă reacțiile.

În general, pe la nouă luni, copilul poate să se ridice singur în picioare, sprijinindu-se. Tot în limite normale, unii câștigă această poziție după un an. După vârsta de 9-10 luni, sugarul poate apuca obiecte mai mici între degetul mare și cel arătător. Înțelege o comandă verbală simplă și, puțin mai târziu, o interdicție. Înțelege câteva cuvinte și, tot în această perioadă poate să spună primele cuvinte cu sens. Știe să execute gesturi simple la comandă (face „pa”, bate din palme). Îi place să scoată și apoi să pună obiecte în cutii, sertare, îl atrag ușile, capacele cu balamale, cărțile pe care le închide și deschide, răsfoiește dând mai multe pagini odată.

Curiozitatea și capacitatea sa de explorare încep să se dezvolte mai mult decât până acum, în funcție de experiențele și de încurajarea pe care i le oferim. Uneori atașamentul pentru mamă poate să devină preponderent, în detrimentul interesului de explorare a lumii din jur. Este bine să-i asigurăm copilului experiențe cotidiene cât mai bogate, pentru a menține echilibrul între aceste două tendințe. El este acum la vârsta la care adultul trebuie să devină și o sursă de autoritate. Într-un regim educativ plin de caldură și afecțiune, copilul va învăța, în același timp, primele reguli de disciplină, precum și de grija pentru familie și prieteni. Vom fi fermi, delimitând clar ceea ce este admis de ceea ce este interzis, fără să pedepsim copilul. Dacă nu începem să-l tratăm ferm încă de la o vârstă foarte mică, mai târziu nu va ști cum să se comporte în situații frustrante. Dacă nu ascultă comanda, luăm pur și simplu copilul din situația nedorită sau îl ajutăm să execute ceea ce i-am cerut. Consecvența este esențială.

La această vârstă, este firesc ca orice copil să fie activ, exprimându-și în egală măsură, bucuria, entuziasmul, dar și supărarea, atât în timpul jocului, cât și în relațiile sociale. Un model eficient de educație stimulează și încurajează copilul, apreciindu-i realizările, interesele, curiozitatea. El are nevoie să i se răspundă cu entuziasm, cu exclamații de bucurie și cu căldură pentru a-și câștiga treptat autonomia. Îi vom răspunde prompt când ne solicită ajutorul pentru că nu se descurcă singur, dar nu și atunci când o face pentru a ne monopoliza atenția sau pentru că aceasta este calea cea mai ușoară de a ajunge la scop.

Este util „premergătorul”? NU! Dimpotrivă: dă o falsă imagine despre mersul în picioare, irită zona genitală, poate prilejui accidente prin răsturnare.

UNICEF