Reguli de comportare în caz de alarmă aeriană

Semnalul pentru alarma aeriană – 15 sunete (impulsuri) modulate cu durata şi intervale de 4 secunde.

1.1. Pentru cei ce se găsesc la locul de muncă:
– să execute măsurile prevăzute la acest semnal, însuşite cu ocazia instruirii de protecţie civilă;
– se întrerupe lucrul sau alte activităţi;
– acţionaţi cu calm şi nu produceţi panică;
– se întrerupe iluminatul exterior şi interior (pe timp de noapte), cu excepţia iluminatului camuflat;
– se ridică masca contra gazelor şi se trece în poziţia „de marş”;
– se ocupă, cât se poate de repede, locul în adăpost;
– conducătorii mijloacelor de transport sunt obligaţi să se oprească imediat, să deschidă uşile, să deconecteze mijlocul de transport de la reţeaua electrică de contact şi în urma pasagerilor să se grăbească spre cel mai apropiat adăpost;
– să asculte şi să execute măsurile stabilite de organele de protecţie civilă.

pixabay.com
pixabay.com

1.2. Pentru cei ce se găsesc în localurile publice:
– să asculte cu atenţie comunicatele despre locurile cele mai apropiate de adăpostire şi să se îndrepte către acestea;
– să-şi pună mijloacele de protecţie individuale în stare de pregătire.
1.3. Pentru cei ce se găsesc acasă:
– se opreşte gazul, se deconectează aparatele electrice şi sursele de iluminat, se stinge focul în sobe;
– se imbracă copiii şi se iau mijloacele individuale de protecţie (m.c.g. se trece în poziţia „de marş”);
– se anunţă vecinii, dacă nu au auzit semnalul;
– se ia trusa sanitară, documentele de identitate, rezerva de apă şi alimente şi se intră cât mai repede în locurile de protecţie sau, dacă nu sunt, în adăposturi naturale.
1.4. Pentru cei pe care semnalul i-a prins în stradă:
– se părăseşte mijlocul de transport imediat ce acesta s-a oprit;
– se trec în stare de pregătire mijloacele de protecţie individuală şi se ocupă repede cel mai apropiat adăpost;
– dacă nu reuşiţi să ocupaţi un adăpost, îndreptaţi-vă spre cea mai apropiată încăpere subterană, trecere subterană, tunele sau culoare, în lipsa acestora folosiţi orice şanţ, râpă, groapă, tranşee, sau alte adăposturi naturale.
La sate în afara de măsurile menţionate mai sus, vitele se mână în locuri adăpostite (râpe, vâlcele, cariere).