Resuscitarea cardio-respiratorie

Succesul reanimării este condiţionat de trei imperative:

– rapiditatea intervenţiei. O victimă rareori revine la viaţă dacă nu a respirat timp de 5 minute.

– necesitatea unei bune permeabilităţi a căilor respiratorii superioare prin împiedicarea limbii de a intra în faringe şi a obtura aceste căi.

– continuarea efortului de reanimare.

Reanimarea trebuie continuată până când victima îşi regăseşte propria sa autonomie respiratorie şi circulatorie sau până la constatarea decesului de către un medic. Resuscitarea se repetă timp de minim o jumătate de oră, în unele cazuri abandonându-se abia după mai multe ore (trăzniţi, hipotermi).

Resuscitarea nu se face cu pauze ci într-un un ritm bine determinat, cum ar fi 10-12 insuflări pe minut.

Se recomandă ca metodă de respiraţie artificială binecunoscuta metodă gură la gură. Pentru o determinare corectă a faptului dacă accidentatul respiră sau nu, se va lipi urechea peste gura sau nasul victimei. Înainte de a începe respiraţia, se vor degaja căile respiratorii prin hiperextensia capului, luxarea anterioară a mandibulei, etc. Respiraţia gură la gură este executată corect dacă toracele se destinde cu minim 3-4 cm. Între două insuflări căile respiratorii trebuie lăsate libere pentru ca aerul să iasă spontan afară prin elasticitatea cutiei toracice.

În caz de stop respirator şi cardiac, respiraţia artificială nu este suficientă şi trebuie însoţită de masajul cardiac extern.