Rosioara

Denumirea ştiinţifică: Scardinius erythrophtalmus
Denumire populara: babusca rosie, rosioara cu pana rosie, pana rosie, ocheana rosie, ochenita
Familia : cyprinidae

Răspandire: Roşioara este răspândită în apele Europei, din Suedia pana în Mediterana şi Asia Mica. În România se găseşte în aproape toate apele stătătoare de deal şi şes, precum şi în râurile din aceeaşi zonă.

Dimensiuni: Lungimea medie a acestui peşte este de 20-30 cm, dar sunt şi excepţii de 35 cm, iar greutatea de 200-300 g, cu maximul până la 1- 2 kg.

Descriere

Are corpul comprimat lateral, acoperit cu solzi mari şi bine fixaţi în piele. Botul este scurt, gura mică, terminată oblic, îndreptată în sus (adaptare la pescuitul în straturile superioare ale apei) şi lipsită de mustăţi. Înotătoarea dorsală este situată mult înapoi după înotătoarele ventrale. Culoarea pe spate este albastru închis cu nuanţe de verde sau cafeniu, iar laturile corpului şi burta sunt argintii. Înotătoarele, caracteristice acestui peşte, sunt de un roşu aprins, cu excepţia dorsalei. Ochii sunt aurii şi nu roşu-gălbui ca babuşca, cu care este deseori confundată.

Mod de viaţă

Este un peste sedentar, simţindu-se în largul lui în bălţile cu vegetaţie abundentă. În râuri îl găsim mai ales în sectoarele cu un curs mai lent. Trăieşte în cârduri formate din exemplare de dimensiuni apropiate. Roşioarele „serioase” (mai mari de 0,5 kg) umblă singure.

Vara şi toamna, până la căderea vegetaţiei, o găsim în mijlocul vegetaţiei, în culoarele dintre nuferi. De aici pândeşte căderea insectelor în apă, ţânţari, muşte, mici gaze. Alături de acestea mănâncă larve de insecte, viermi, melci, precum şi plante acvatice.

Înmultire: Are loc in perioada aprilie – iunie, la o temperatură a apei în jur de 18 grade Celsius. În perioada de împerechere, masculii au culorile mai accentuate.

Gastronomie: Carnea acestui peşte este de o calitate inferioară, având multe oase. Daca vreţi ca acest peşte să fie delicios nu vă rămâne ca opţiune decât saramura, unde o parte din aceste oase se ard. Adăugaţi şi câteva roşii, ceapă, ardei în zeama saramurii… precum şi un pahar de vin roşu, şi totul va ieşi ca la carte.

Dimensiunea minima legala: 15 cm.

Momeli

Momelile folosite cu succes la pescuitul roşioarei sunt viermuşii albi de carne, râmele mici, larvele de „libelule”, bucăţelele de pâine, aluaturi diverse. În timpul verii o momeala „prinzătoare” o constituie cosaşii. Roşioara, fiind un peste care vânează la suprafaţa apei, poate fi pescuit şi cu muşte artificiale, mai ales exemplarele mari.

Nadirea

Se foloseşte îndeosebi nădirea de apel, câteva firimituri la 8-10 lansări. Se nădeşte cu aceeaşi momeala ca cea pe care o avem în cârlig.

Varga

Va fi telescopică, cu o lungime de 4-7 metri, cât mai uşoară. Roşioara se poate pescui şi cu undiţa rubesiană, de 9-12 metri, atunci când conformaţia lacului o impune (mal puţin adânc, plin de vegetaţie, cu distanţă mare până la primele ochiuri de apă). Lanseta se foloseşte mai puţin la pescuitul roşioarei.

Firul

Cel mai folosit este monofilamentul de 0,12-0,15 în general, un pic mai gros acolo unde ne aşteptăm la exemplare mai mari sau agăţările în vegetaţie sunt frecvente. Pentru pescuitul „la pipăit” nailonul va fi mai subţire, 0,10-0,12.

Pluta

Va avea o portanţă de 0,10-1 gram, în funcţie de valuri. Formele cele mai utilizate sunt cele tip „morcov” sau „picătură”, cât mai sensibile, cu antena şi chila de dimensiuni mai mici, de maxim 5 cm, mai ales când pescuit în imediata apropiere a suprafeţei apei.

Plumbul

Se folosesc 3-4 alice la distanţă de 2-3 cm una de alta, exact cât să lesteze pluta. Atunci când pescuim în apropierea suprafeţei apei (20-30 cm) se pune numai o singură alică, imediat sub plută, care să o echilibreze.

Carligul

Cârligele folosite vor avea numărul 12-16, cu tija subţire, pentru a nu deteriora momeala.

Metode de pescuit

În timpul verii, după prohibiţie, roşioara urcă la suprafaţa apei pentru a culege gâze căzute pe apă, printre ierburile acvatice. Este firesc deci ca cele mai utilizate metode de pescuit ale roşioarei să fie cele la suprafaţa apei. Se pescuieşte fie cu o plută mică uşor lestată, cu cârligul la o adâncime de 20-30 de centimetri, fie fără plumb şi pluta, „la pipăit”, folosind ca momeală o insectă (cosaş), sau o bucăţică de pâine. Fiind un pescuit „la vedere”, prezenţa pescarului trebuie să fie cât mai discretă, evitând ca umbra să cadă pe apă.

Toamna, după căderea vegetaţiei, roşioara coboară spre fundul lacului. Vom folosi o plută cu o portanţă mai mare, cu alicele de plumb montate în apropierea cârligului, pentru a cobori linia rapid la adâncimea dorită. Momeala utilizata va fi buchetul de viermuşi albi de carne sau rame mici de gunoi.