Sagetator – Psihologie

Instinctul grandorii

Desi admitem ca fiecare semn zodiacal are o psihologie proprie, ne e totusi greu sa recunoastem ca exista un tip Sagetator. Firea dualista a celui de-al noualea semn ne obliga sa acceptam citeva claviaturi care se exclud mai mult sau mai putin unele pe celelalte, desi se plaseaza pe aceeasi linie directoare. Daca exista deci niste tipuri de Sagetator, se poate totusi degaja temperamentul de baza comun tuturor, cheie dominanta pe care, in lipsa de ceva mai bun, putem s-o plasam sub eticheta instinctului anvergurii.

Centaurul, care tine atit de animal cit si de om, aspira in mod firesc sa se extinda pe parcursul cel mai vast. Se cufunda in intregime intr-un ocean fara margini unde, din cele patru puncte cardinale, natura, istoria, societatea… isi amesteca apele. Nimeni nu se asimileaza mai bine ca el la incrucisarea diverselor sale apartenente: geografica, familiala, nationala, culturala… In strafundurile sale, vrea sa fie un om complet carc are gustul profunzimilor inimii si al imensitatilor spatiului. Sensul existential consta pentru el in situarea vietii sale in plin univers, cu cerul instelat deasupra capului.

In originile acestei personalitati este usor sa se discearna un Eu in expansiune sau in intensitate care isi cauta propriile limite si aspira sa le depaseasca in vederea atingerii unui „dincolo” de sine. Simte ca ce-i mai bun in om nu este neaparat faptul ca ocupa o larga suprafata de viata in care sa instaureze forta narcisiaca a eului. O tentatie de acest ordin poate sa existe, deoarece instinctul anvergurii se poate multumi, in lipsa de ceva mai bun, cu o expansiune pe orizontala. Dar efortul sau vizeaza mai degraba spre un mai sus potential de valori. Senzatia imbatatoare a unei vieti complete ii da gustul marii aventuri. Se simte repede ingradit intr-un cadru limitat si cauta evadarea; sa iasa din limitele impuse de conditia umana (rasa, familie, patrie) ca sa participe la o lume tot mai vasta. Simte nevoia sa fie insutit, transfigurat de entuziasm, de pasiune, de delirul divinizat. Vointa sa este pentru el, mai mult decit pentru oricine altul, o forta deschisa care il smulge din el ca sa-1 centreze asupra unui scop exterior si superior, fara a-1 dezradacina din intimitate. Aceasta idee directoare a lui „in-afara-Eului” il face sa caute tot ce depaseste limitele lucrurilor si fiintelor, tot ceea ce le prelungeste, la fel cum il face sa fuga de tot ceea ce este meschin, masurat, strimt. Fortele eliberatoare ale fiintei sale il poarta deci spre zonele marginale si il incita sa frecventeze la maximum, dincolo de constiinta sa organizata, umbrele infraconstientului si licaririle supraconstientului. Cauza, efect sau simpla simultaneitate, acest Eu se intemeiaza, se resimte, in sentimentul acut al participarii la viata lumii, in impresia profund resimtita a integrarii in coeziunea universala. Simte deci nevoia sa vibreze la unison cu ambianta cea mai larga si sa nu fie un solist, ci un instrument din cea mai vasta simfonie colectiva. Vrea sa fie destul de legat, intim, de grupurile si miscarile sociale al caror reprezentant, printre altii, este. Acest instinct de asimilare si de solidaritate capata un evident caracter dionisiac, fiindca ceea ce vrea aceasta faptura mai presus de orice este sa se amestece in hora bahica a lumii si sa simta betia senzuala a centaurilor indragostiti de o comuniune paminteana. Desigur, ca si Taurul dionisiac, Sagetatorul dionisiac face corp comun cu natura si farmecul ei, dar nu este atit de exclusiv inlantuit de bogata sa senzualitate ca cel dintii. In orice caz, cu el, incintarile terestre urca spre spiritual, iar tumultul bahic il duce in cele din urma la o stare de ebrietate mistica ce poate fi inceputul unui sentiment religios. La radacina acestei fiinte vedem deci aparind o anume facultate de relatie, de transport. Poate fi vorba de o simpla permeabilitate morala fata de mediu, de o identificare pasionala grosolana cu comunitatea, de un simt innascut de solidaritate, de asimilarea in cadru… In orice caz, acest lucru atrage dupa sine o atitudine de ansamblu: subiectul se adapteaza cu usurinta, se mladiaza cu incredere, isi asimileaza bunele maniere, se conformeaza regulilor bunei-cuviinte; il vedem simpatizind cu anturajul, plin de antren, de buna-vointa, de fervoare; spiritul sau e indulgent, tolerant, deschis; simte placerea sa-si deschida inima, sa fie apreciat, sa radieze, sa infloreasca liber… Intr-un cuvint, e o faptura care traieste in deplina sintonie cu mediul, prin care Eul sau se prelungeste la infinit.

Desigur, poate, mai mult sau mai putin, sa esueze in elanul sau de participare, in febra sa dionisiaca. Totusi, prin jocul dinamismului acestuia integrator, Sagetatorul isi fundamenteaza echilibrul psihologic; are nevoie de o anume dimensiune: ii este absolut suficient sa-si traiasca grandoarea dincolo de sine, intr-o investitie „afectiva” care se poate intinde la infinit, in creatiile sociale, miscarile culturale, institutiile… la care participa. Dar ajunge ca, pentru diferite motive, acest sentiment de acord simfonic sa-i fie refuzat, pentru ca Eul exclusiv sa devina sediul unui proces de expansiune, de inflatie. Drept urmare, putem asista la umflarea egocentrica a unei fiinte cu aspiratii si pretentii senioriale. Totul merge atunci in sensul betiei si al grandorii pentru sine; la extrema, e delirul puterii geniului nerecunoscut care se retrage intr-o vanitate ofensata, priveste lumea cu un suflet dispretuitor, si, din inaltimea unde sta cocotat, nu simte decit repulsie pentru mediocritatea terestra de care fuge cum poate…

Nu este insa obligatoriu ca delirul grandorii sa fie pretul inevitabil al refuzului de integrare in univers. Focul Sagetatorului poate sa se consume si intr-o revolta impotriva unui aspect al acestui univers, revolta ce-1 determina sa ajunga la lipsa de masura care ii este oricum indispensabila. Integrare sau revolta, iata dilema care apare, expresie a dualitatii semnului.

In final, Sagetatorii pot fi clasificati in doua mari familii opuse, in functie de atitudinea lor fundamentala. De o parte, Sagetatorul asimilat care se integreaza si se contopeste armonios cu mediul; de cealalta, Sagetatorul independent, rasculat impotriva stapinirii aceluiasi mediu. Daca ne referim acum la valorile tipologice cunoscute, putem sa-1 asemuim, in cadrul clasificarii lui Kretschmer, pe primul, cu tipul ciclotimic, si pe cel de-al doilea, cu tipul schizotimic. Sagetatorul ciclotimic apare in general in cazul unei dominante planetare „umede” – Jupiter-Neptun-Venus-Luna – in timp ce dominanta planetara „uscata” – Satum-Uranus-Marte-Soare – genereaza Sagetatorul schizotimic. Este mai usor sa purcedem mai intii la schitarea portretului celui de al doilea tip, cu profilul decupat, si sa abordam apoi studiul celui dintii, care se diferentiaza si se lumineaza in functie de celalalt.