Salvia

Iată o specie de plantă aromatică  și medicinală care inspira pe romani la o afirmație judicioasă: ”Cum să fii bolnav, dacă pe lângă casă îți crește salvia?”. Frunzele plantei, plăcut mirositoare și cu gust aromatic – ușor amar – conțin până la 2% ulei volatil. Recoltate în mai-iunie, înainte de înfloritul plantei, frunzele se usucă cel mai bine la umbră spre a nu pierde din uleiul volatil, responsabil pentru proprietățile aromatice, antisudorifice, tonic-stimulente, digestive, carminative și emenagoge ale plantei.

Salvia mai este numită în popor și jaleș.

Frunzele proaspete de salvie, frecate pe dinți și gingii sunt un dentifriciu ideal, iar frunzele uscate în fumigații sau ca țigări atenuează accesul de astm. Gargara cu infuzie concentrată combate drastic aftele, inflamațiile bucale și ale amigdalelor, răgușeala, faringitele, laringitele. Spălăturile sunt puternic dezinfectante în plăgi, contuzii, răni. Clismele acționează cu succes în enterocolite. În popor, se mai prepară cu frunze de salvie ”oblojeli pentru uime și gâlci”. Din 100 g frunze macerate într-un litru de vin tare timp de o săptămână, se obține un vin de salvie care se ia după mese ca digestiv.

Principalele forme de preparare în casă sunt: infuzia lejeră 2% și concentrată 5%. Din prima infuzie (o lingură frunze mărunțite într-un sfert de litru de apă; filtrarea după 10 minute de la infuzare), se iau două cești seara, la un interval de o oră (deci se bea rece) pentru a preîntâmpina transpirația abundentă.

Trei pahare pe zi, la 6 ore interval unul de altul, au efecte variate: antidiareice, diminuante ale secreției lactate, antispastice (în afecțiunile cronice ale căilor biliare) și în răceala bronhiilor.

Infuzia concentrată (2-3 linguri de frunze la 1/4 l apă) se ia câte un pahar după mesele principale cu succes în enterocolite, în dispepsii cu flatulență. Infuzia lejeră, ingerată cu regularitate timp de 4 săptămâni înainte de naștere, ameliorează durerile din timpul travaliului.