Sunătoarea

Sunătoarea (Hypericum perforatum)

Aceasta planta care infloreste la margine de drumuri si paduri, pe dealuri si campii, din iulie pana in septembrie, se mai nurneste in limbaj popular si buruiana-de-naduf, buruiana-de-pe-rozor, crucea-voinicului, drobisor, floarea-lui-loan, hemei-de-pamant, lemnie, inchegatoare, osul-iepurelui, pojar, pojarnita, sburatoare, sunaica, sovarvarita.

Planta atinge o inaltime de 25-60 centimetri, are o tulpina lunga si ramificata si infloreste in culori galben-aurii. Pentru a o recunoaste sigur, zdrobiti o floare complet deschisa, va curge astfel din ea o seva rosie. Planta inflorita este culeasa pentru a se pregati din ea ceai si bai, in timp ce pentru uleiul de sunatoare se folosesc numai florile.

Credinta populara veche punea seva de culoarea sangelui si cu actiune balsamica a florilor in legatura cu sangele si ranile Mantuitorului. Intr-adevar, uleiul de sunatoare este cel mai bun ulei pentru rani, caci are efect calmant, antiinflamator si cicatrizant.

sunatoareO legenda despre aceasta planta povesteste: ,,Cand apostolul preferat al Fiului Domnului se afla sub cruce, mahnit de moarte, a adunat cu grija plantele stropite cu sangele sfant, spre a le darui ca amintire scumpa credinciosilor evlaviosi la moartea Mantuitorului.” Seva rosie a aromatei plante lasa tainic impresia ca in substanta purpurie a florilor galben-aurii ar trai ascuns un strop din sangele Mantuitorului nostru.

In zi de Sinziene, simbolul fortelor sfinte ale luminii si caldurii, sunatoarea straluceste in toata splendoarea ei florala unica. Pe vremuri, fetele impleteau din ea coronite, iar cine dansa in jurul focului in noaptea de Sanziene trebuia sa poarte o cununita din sunatoare – coroana de Sanziene. In aceasta noapte plina de mister, fecioarele presarau ramurele de sunatoare pe apa, spre a vedea din inflorirea florilor ofilite cum va fi la anul cu petitorul lor.

In Austria superioara, taranul punea, dupa un vechi obicei, planta intre doua felii de paine si o dadea vitelor ca hrana, pentru ca animalele sale sa fie crutate de boli. Din pacate, aceasta traditie nu mai este urmata astazi decat izolat, in anumite familii credincioase.

Din cele spuse rezulta cat de apreciata a fost sunatoarea inca din timpuri stravechi. Ceaiul de sunatoare se foloseste in leziuni nervoase si boli nervoase de tot felul, in rani de pe urma unor lovituri si vatamari prin ridicat. El este insa si un leac excelent al diareei.

Nevralgia trigemenului poate fi si ea combatuta cu sunatoare, daca se beau zilnic 2-3 cesti cu ceai de sunatoare si se freaca (extern) cu ulei de sunatoare timp mai indelungat locurile afectate. Ne putem face singuri o tinctura de sunatoare care are efect in boli de nervi, nevroze si astenie insotita de insomnii. Tinctura este folosita, extern, ca frectie, iar intern, se iau o data pe zi 10-15 picaturi intr-o lingura cu apa.

Tulburarile de vorbire, somnul agitat, accesele de isterie, somnambulismul sunt vindecate cu ajutorul sunatoarei, la fel si incontinenta urinara si depresiile.

Băile de șezut cu sunătoare se fac o data pe saptamana, fiind urmate de 6 bai de picioare in celelalte zile ale saptamanii. Aceasta cura se recomanda in starile nervoase de orice fel.

Fetele tinere, aflate la varsta de crestere, ar trebui sa bea pentru un timp cate 2 cesti cu ceai de sunatoare zilnic; el sprijina dezvoltarea organelor genitale la femei si ajuta la inlaturarea dereglarilor ciclului.

Un leac natural foarte laudat este uleiul de sunatoare. N-ar trebui sa lipseasca din nici o gospodarie. Poate fi preparat foarte usor in casa. Isi mentine puterea curativa timp de doi ani si este utilizat cu succes nu numai in ingrijirea ranilor deschise, a ranilor proaspete, a hematoamelor, a inflamatiilor ganglionilor si a tenului aspru, ci este si un produs eficace de frictionare in cazul durerilor de spate, de lumbago, de sciatica si reumatism. Pentru a avea la indemana un leac casnic contra arsurilor si a oparirilor, se tin florile in ulei de in. Acest ulei se foloseste si la arsurile de soare.

Sugarii cu dureri de burta (colici) se linistesc daca burtica le este masata cu ulei de sunatoare.

MODURI DE FOLOSIRE

Prepararea ceaiului: Se opareste 1 lingurita (cu varf) de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa putin sa stea.

Ulei de sunatoare: Florile culese pe vreme insorita se introduc intr-o sticluta pana la gat fara a se indesa si se toarna ulei fin de masline peste ele. Uleiul trebuie sa acopere florile. Sticla, bine astupata, se lasa cateva saptamani in soare sau in apropierea masinii de gatit. Dupa catva timp, uleiul capata o culoare rosie. Se filtreaza printr-o bucata de tifon, se storc bine resturile si uleiul de sunatoare se trage in sticle de culoare inchisa. In cazut utilizarii sale la arsuri, se poate recurge pentru macerare la ulei de in în loc de ulei de masline.

Tinctura de sunatoare: 2 maini pline de flori culese in soare se pun intr-un litru de rachiu si sticla se lasa 3 saptamani la soare sau alta sursa de caldura.

Bai de sezut: 1 galeata plina cu sunatoare (tulpina, frunze si flori) se lasa peste noapte in apa rece. Inaintea baii, continutul se da in clocot si se adauga la apa de baie. Durata baii – 20 minute.