Urciorul

Urciorul este o infecţie a glandelor de la baza firelor de păr ce se găsesc pe marginea pleoapelor. Infecţia se datoreşte microbilor stafilococi (trăiesc obişnuit pe suprafaţa pielii şi pe obiectele din mediul înconjurător) care, prin frecarea ochilor cu mâinile ori batistele murdare, pătrund în pielea pleoapelor (în glandele de la baza firelor de păr). La începutul bolii se pun, local, comprese cu apă fierbinte, timp de 10 minute, repetându-se din 3 ân 3 ore, timp de 1-2 zile. Se continuă apoi cu prişniţe cu ceai de muşeţel călduţ. Când…

Continuare

Vâscul

Vâscul (Viscum album) Cine nu cunoaste acea planta care traieste ca semiparazit pe foioase si conifere, fixata cu ajutorul radacinilor sale sugatoare si imprastiate si pe care n-o mai putem indeparta din viata noastra gratie puterii sale tamaduitoare? Ea creste sferic pe ramurile plantei-gazda. Frunzele vesnic verzi sunt pieloase. Fructele, in forma unor bobite, sunt albicioase, putin sticloase, in interior vascoase si lipicioase. Pasarile raspandesc samanta cleioasa, frecand-o cu ciocul de crengi sau eliminand-o nedigerata in excremente. Numai asa este posibila inmultirea plantei, caci s-a dovedit ca samanta ei nu…

Continuare

Filimica

Filimica (Calendula officinalis) Filimica ocupa un loc de seama printre plantele indigene. Ea are numeroase denumiri populare, cum ar fi: boance, calce, caldarusa, coconite, fetisca, floare-galbena, galbenioare, nacotele, ochi-galbeni, rosioara, rujinica, salomie, stincuta, tataisi, vizdoage. Filimica este dintre acele plante care intervin, oferindu-si ajutorul, in cancer si ulcere canceroase. Se gaseste in unele gradini la tara, uneori creste salbatic si pe grohotisuri de panta. Filimica ajunge la o inaltime de 30-60 centimetri, capitulele ei florale stralucesc in nuante de la galben pana la portocaliu-galbui, iar tulpina si frunzele sunt zemoase…

Continuare

Tătăneasa

Tătăneasa (Symphytum officinale) Este denumita in limbajul popular si barba-tatei, boracioc, iarba-intaritoare, iarba-lui-Tatin, gavat, iarba-tatii, iarba-neagra, lutatina, nadai, plosnitoasa, radacina-neagra, tacin, tatana, zlac, iar in engleza comfrey. Aceasta planta de leac este una dintre cele mai bune si indispensabile pe care ni le pune natura la dispozitie. Creste pe campii unde este umezeala, la margini de camp, in santuri umede si de-a lungul apelor. O putem gasi si pe langa garduri si pe grohotisuri de panta, inflorind pe tot parcursul verii. Frunzele sunt aspre si foarte ascutite la varf. Radacina…

Continuare

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii, sunteti de acord cu utilizarea acestora. mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close