Talpa-gâștei

Originară din Asia, talpa gâştei este destul de răspândită. La noi în ţară creşte pe lângă garduri, la marginea drumurilor, prin locuri necultivate. PROPRIETĂȚI: Este antispastică, cicatrizantă, expectorantă, tonică. Este foarte eficientă împotriva tulburărilor cardiace de origine nervoasă, cum ar fi de exemplu palpitaţiile. Se utilizează de asemenea pentru spălarea rănilor, în bronşite, diaree, balonări, cicluri menstruale insuficiente cantitativ. PĂRȚI UTILIZATE Se recoltează numai vârfurile florale, în timpul înfloririi (frunzele uscate se înnegresc şi îşi pierd eficacitatea). Conţin cantităţi mici de glicozide şi alcaloizi, principii amare. Preparatele sunt cu atât…

Continuare

Podbalul

Podbal (Tussilago farfara) Denumit si bruscanis, brustan, brustur-alb, brustur-de-rau, cenusoara, galbinele, gusa-gainii, limba-vecinei, laposel, papalunga, podbeal, rotungioare. Atunci cand campiile si povarnisurile noastre n-au inca nici un pic de verdeata de primavara, iar ochiul de-abia daca recunoaste cate o umflatura foarte timida de matisor de salcie, podbalul este primul care-si scoate la lumina la inceputul primaverii potirele galbene. Pe soluri umede, povarnisuri plesuve, cariere de pietris, pamant intelenit, ogoare paraginite si grohotisuri de panta se gasesc perne intregi de flori de podbal, care apar din pamant cu mult inaintea frunzelor. La…

Continuare

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii, sunteti de acord cu utilizarea acestora. mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close