Alimentația oamenilor în vârstă

Problema bătrâneții preocupă din ce în ce mai mult oamenii de pretutindeni. Durata medie a vieţii a crescut în toată lumea. Acest fapt e datorat îmbunătăţirii în primul rând a condiţiilor social-economice şi măsurilor de ocrotire a sănătăţii. Dar problema care stă înaintea oamenilor în general şi a celor de ştiinţă în particular nu e prelungirea bătrâneţii, ci a stării de sănătate şi de capacitate de munca până la vârste din ce în ce mai înaintate. Pentru aceasta, alimentaţia cere o atenţie specială.

Fiecare vârstă îşi are particularitățile ei. Aceasta este adevărat şi în ceea ce privește alimentația. Se ştie, de pildă, că diferă alimentația copiilor de alimentaţia adulţilor. Vârstele înaintate sunt caracterizate prin anumite modificări apărute în organism. Cunoaşterea modificărilor ce apar în organismul omenesc în cursul procesului de îmbătrânire constituie baza măsurilor igienice şi dietetice care se vor prescrie omului vârstnic.

La nivelul aparatului circulator se constată o cădere treptată a debitului inimii cu aproximativ 1,01 % pe an. Consecutiv se notează o creştere progresivă a tensiunii arteriale, a rezistenţei periferice şi a timpului de circulaţie. Circulaţia la nivelul creierului scade.

Aparatul respirator nu este cruţat de procesul de îmbătrânire, constatându-se o reducere progresivă a elasticității cutiei toracice şi a plămânilor, având drept consecinţă apariţia unor dificultăţi în respiraţie.

Respiraţia tuturor ţesuturilor scade paralel cu ventilația pulmonară. Apa totală din organism scade și ea, paralel cu scăderea respirației tisulare.

Secreția stomacului și a celorlalți fermenți digestivi scad progresiv de la 20 de ani.

Funcțiile renale, la rândul lor, se diminuează progresiv.

Forța musculară, care este maximă între 20 și 30 de ani, suferă un declin aproape continuu după această vârstă. Declinul forței musculare se accelerează treptat, cu îmbătrânirea.

Organele de simț nu scapă nici ele procesului de uzură al îmbătrânirii. Puterea de acomodare a cristalinului este cea mai interesată, iar urechea pare să îmbătrânească în același ritm.

Dintre hormonii corpului omenesc, cei sexuali și tiroidieni sunt într-un declin continuu, pe măsură ce individul înaintează în vârstă.

La fel se comportă capacitatea măduvei oaselor de a regenera sângele.

Alți hormoni, cum ar fi cei secretați de glandele suprarenale și unii hormoni hipofizari, nu sunt supuși variației de vârstă în aceeași măsură.

Acest lucru evidențiază faptul că diferitele organe și sisteme din corp nu îmbătrânesc simultan. De exemplu, glandele sexuale îmbătrânesc mai repede (menopauza la femei).

S-a arătat mai înainte că îmbătrânirea înseamnă de fapt încetinirea ritmului cu care țesuturile uzate ale organismului sunt regenerate. Cauza primară a acestui fenomen nu poate fi încă precizată. Ne putem face însă o idee asupra ei, grație unei experiențe care a menținut în viață timp de 34 de ani un fragment de inimă de embrion de găină. Mai mult chiar, după 334 de ani, experiența s-a întrerupt, nu fiindcă fragmentul de țesut murise, ci fiindcă experiența nu mai avea nimic de dovedit: în această lungă perioadă muriseră câteva generații de găini, atunci când inima conservată continua încă să trăiască. Este așadar demonstrată viabilitatea țesuturilor vii un timp practic nelimitat.

Dar experiența citată ne mai învață ceva: condiția ca țesutul viu să nu  moară era primenirea regulată a mediului care scălda celulele conservate. Dacă după 48 de ore mediul nu era schimbat fragmentul de inimă se altera și murea. Deci vitalitatea celulelor depinde de mediul nutritiv în care trăiesc. Acesta nu implică numai punerea la îndemâna celulelor a substanțelor nutritive de care au nevoie, ci și înlăturarea deșeurilor metabolice toxice acumulate în mediu.

Și organismul are un așa-numit ”mediu intern”. Acesta este format din sângele, limfa și lichidele interstițiale care scaldă celulele organismului.

Studiul constituenţilor acestui mediu intern a arătat existența unor alterări specifice vârstelor înaintate. Cresc lipidele din sânge şi mai ales colesterolul, cresc unele substanţe rezultate din metabolizarea albuminelor etc. Aceste modificări ale mediului intern pot altera ţesuturile, întocmai cum mediul care scălda inima embrionului de găină, viciat după 24-48 de ore, compromitea vitalitatea celulelor conservate.

Rolul modificărilor cantitative şi calitative ale lipidelor din sânge este cunoscut în producerea aterosclerozei, principala cauză şi boală a bătrâneţii. Ea compromite permeabilitatea vaselor de sânge şi reduce treptat aportul de sânge, deci de substanțe nutritive şi oxigen, la țesuturi.

Din fericire, mediul intern poate fi larg influenţat de mediul extern şi mai ales de alimentaţie. Cercetările ultimilor ani demonstrează din acest punct de vedere efectul nefast al unei alimentaţii prea bogate în grăsimi animale şi în calorii.

Aceste modificări fac necesară schimbarea modului de a se hrăni al persoanelor în vârstă .

În general, bătrânii își modifică treptat felul de viaţă, devin mai puţin activi, mai iubitori de linişte şi-şi schimba încet-încet şi alimentația. Cei mai mulţi oameni în vârstă au o dantura proastă sau nu mai au dinţi deloc, sau se folosesc de o proteză dentară care adesea îi jenează. E firesc ca, în aceste condiţii, să se ferească de alimente tari, care necesită o masticație îndelungată, pentru ei penibilă.

Dar nu numai atât: pe măsură ce omul înaintează în vârstă, digestia alimentelor se face mai greu. Sucurile digestive devin mai sărace în fermenții necesari prefacerii alimentelor, iar resorbţia produselor de digestie din tubul digestiv este micşorată. Acest lucru este valabil în special pentru grăsimi, dar şi pentru celelalte substanţe nutritive. De aceea, fără o compunere şi o pregătire rațională a meselor, alimentaţia obişnuită poate uneori provoca tulburări care, greşit interpretate, pot determina omul în vârstă să renunţe la unele alimente, absolut necesare sănătăţii.

Pe de altă parte, aprovizionarea cu alimente cere uneori deplasări la unele centre de desfacere; în faţa acestui efort, omul în vârstă ezita, renunţă şi se mulţumeşte cu ceea ce poate să-și procure mai ușor. Iată câţiva factori dintre cei mai frecvenți care hotărăsc în mod nejustificat felul cum se va alimenta un om în vârstă. În realitate însă, nevoile fiziologice ale acestui organism cer o alimentaţie completă, cu unele caracteristici.

În afară de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, în prelungirea vieţii au un rol important şi progresele ştiinţei în general, ale medicinei în particular, care fac ca o serie de boli, alta dată incurabile sau mortale, să se vindece sau să nu mai ducă la moartea bolnavului. Se pune deci problema prelungirii vieţii printr-o mai bună igienă, bazată pe observaţiile și experienţa oamenilor de știință. Omul în vârstă trebuie şi poate să se menţină în stare de sănătate şi într-o bună condiție fizică.

Mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt destul de numeroase (un anumit regim, tratament medical).

Dintre aceste mijloace, alimentația joacă un rol principal.

Consumând zilnic de-a lungul a zeci de ani diferite alimente, acestea pot influenţa larg compoziţia organismului. În decursul timpului, corpul omenesc se înnoieşte mereu, celulele şi ţesuturile din care e format suferă continuu un proces de uzură şi de refacere. Această reînnoire permanentă a pierderilor suferite este caracteristică vieţii. Materia şi energia, necesare refacerii ţesuturilor, vin în primul rând din hrană. Reamintim că totalitatea prefacerilor pe care le suferă alimentele în organism, numite cu un cuvânt metabolism, constă în fapt din descompunerea diferitelor componente ale hranei şi recombinarea lor în material identic ţesuturilor pe care trebuie să le repare. Aceasta e, în special, cazul proteinelor, ce se găsesc mai ales în carne, ouă, lapte, brânză şi leguminoase, ca fasole, linte sau

mazăre.

Alte componente ale hranei, cum sunt grăsimile şi făinoasele, împreună cu dulciurile, au mai ales un rol energetic, întrucât din metabolizarea lor rezultă energia necesară funcţiilor vitale (respirație, circulaţie etc.), precum şi cea necesară contracţiei musculare, digestiei etc.

Hrana aduce nu numai materialul necesar reparării ţesuturilor şi furnizării de energie. Ea procură organismului şi substanţele necesare metabolizării acestui material. Într-adevăr, operaţiile de desfacere a substanţelor nutritive şi eliberarea energiei conţinută în ele sau recompunerea lor în materialul necesar reparării tisulare sunt procese chimice foarte complexe. Ele au loc în organism graţie acţiunii enzimelor (fermenţi) ce se găsesc în fiecare celulă a corpului. În constituţia acestor enzime intră în general o vitamină, substanţă care, precum ştim, nu poate fi sintetizată (fabricată) de organism, ci trebuie adusă zilnic, într-o anumită cantitate, prin alimentaţie, în special de fructe şi zarzavaturi.

De asemenea, în constituția acelorași enzime intră și unele proteine,fără de care vitaminele nu-și pot îndeplini rolul.

Împreună, vitaminele respective, cuplate cu o anumită proteină devin active sunt forma enzimei (fermentului). Proteinele enzimatice sunt furnizate omului tot de hrană. Ritmul cu care aceste proteine enzimatice se reînnoiesc este mult mai rapid decât ritmul de reînnoire a celorlalte proteine tisulare. Fără enzime, metabolismul omului s-ar încetini și, în cele din urmă, s-ar opri, ceea ce echivalează cu moartea.

Energia rezultată din arderea alimentelor este necesară menținerii temperaturii corpului, efectuării contracției musculare, reacțiilor complicate de sinteză a substanței vii și reparării țesuturilor.

Cum poate contribui alimentația la menținerea unui metabolism viu, deci la menținerea tinereții țesuturilor organismului? Furnizând substanțele necesare reconstituirii prompte a enzimelor, adică proteine și vitamine în cantitate optimă. Cu cât hrana este mai bogată în proteine și vitamine, cu atât țesuturile – compuse și ele mai ales din proteine – se primenesc mai repede și cu atât metabolismul este mai viu.

Nevoile adultului sănătos nu depășesc în general cantitatea de 1 g proteine/kilocorp. Aceasta înseamnă că alimentația bătrânilor, la o greutate medie de 65-70 kg trebuie ă aducă cel puțin 65-70 g proteine și că optimul pentru omul în vârstă e superior acestei cantități, fiind de 1,5 g/kilocorp.

Calitatea proteinelor nu e aceeași pentru cele provenind din alimentele animale sau vegetale. Primele, având o compoziție mai apropiată de a țesuturilor organismului omenesc sunt, evident, mai apte de a reface pierderile acestuia. Cele vegetale pot contribui la această refacere, dar numai în prezența proteinelor animale (lapte și brânză, ouă, carne).

Ce înseamnă un minim de 70 g proteine pe zi? Iată un exemplu de rație de alimente, care aduce organismului această cantitate, ținând seama și de calitatea lor: ½ litru de lapte, 50 g telemea sau brânză de vaci, un ou, ¼ pâine, 50 g fasole albă.

După cum s-a arătat, conform ultimelor cercetări asupra cantității optime de proteine pentru oamenii în vârstă, se pare că este preferabilă depășirea acestei rații de 1 g proteine/kilocorp. De aceea, cantităţile indicate mai sus vor fi pe cât posibil depăşite, în interesul unei mai bune funcţionări a organismului celui în vârstă.

Aici trebuie însă făcută o rezervă. Mulţi oameni în vârstă suferă de boli de rinichi care fac să crească ureea în sânge. Ureea este o substanţă rezultată din metabolizarea proteinelor şi care se elimină prin rinichi. Când aceştia nu mai funcţionează suficient, ureea creşte în sânge, împreună cu alte produse toxice. De aceea, numai oamenii în vârstă, la care cifra ureei în sânge nu depășește 0,50 g%, pot consuma raţia de proteine de 1,5-2 g/kilocorp/zi. În orice caz, vom prefera proteinele din lapte, brânză şi ouă celor din carne, deoarece acestea din urmă pot fi mai vătămătoare pentru organism. Ele dau naştere, când sunt consumate în cantitate prea mare, la acid uric şi la alte substanțe vătămătoare, pe care rinichiul omului în vârstă nu le poate totdeauna elimina complet.

Din nenorocire, adultul în general şi mai ales omul în vârstă pierd obiceiul de a consuma lapte. Din toate punctele de vedere, acesta e un aliment indispensabil bătrânului, deoarece el conţine majoritatea substanțelor nutritive necesare: proteine animale, grăsimi uşor digestibile, zaharuri, calciu sub forma cea mai asimilabilă, vitamine. În plus, la cantităţi egale, proteinele laptelui sunt mai ieftine decât proteinele cărnii.

Laptele mai poate fi consumat şi sub formă de iaurt. În acest fel, el devine mai uşor de digerat. Unele cercetări au ajuns la concluzia că îmbătrânirea s-ar datora acţiunii florei microbiene intestinale. Procesele de putrefacţie care au loc la acest nivel duc la sintetizarea de substanțe toxice, care, resorbite în organism, favorizează cu timpul îmbătrânirea ţesuturilor şi a întregului organism. De aceea, se recomandă laptele fermentat (iaurt, kefir, lapte bătut), deoarece acesta conţine bacterii de fermentaţie capabile să combată flora de putrefacţie intestinală. Înlocuirea acesteia cu bacteriile din lapte duce la suprimarea sintezei şi deci a resorbţiei de substanțe toxice din tubul digestiv.

Preferinţa dată proteinelor din lapte şi brânză asupra celor din carne nu trebuie înţeleasă ca o interzicere strictă a consumului de carne pentru cei în vârstă, mai ales când ei nu au ureea din sânge crescută şi nici o cantitate prea mare de acid uric în sânge (normal, până la 0,04 g/litru). E bine să se consume de 2-3 ori pe săptămână carne, mai ales dacă e slabă. Prejudecata care condamnă carnea din alimentația bătrânilor sănătoşi nu are nici un fundament știinţific. Lipsa cărnii din alimentaţie poate fi responsabilă de pierderea rezistenţei generale la efort sau infecţii. Împreună cu proteinele din lapte și brânză, proteinele cărnii păstrează vigoare fizică și intelectuală a omului și-l fac mai rezistent.

Alături de proteine, indicăm vitmainele, ca fiind necesare metabolismului bătrânilor. Unele din ele se găsesc în lapte și ouă (A, B2, PP, D). Altele însă (B1, C) se găsesc în alimentele vegetale: pâine neagră, drojdie de bere, fructe crude, legume verzi. Cea mai mare parte dina ceste alimente sunt însă evitate de omul în vârstă, cu o dantură proastă, fiind tari, deci greu de mestecat. Este o greșeală care, prelungită mult timp, lipsește organismul de elementele nutritive indispensabile. De aici rezultă importanța reparării danturii sau punerea unei proteze dentare, când aceasta e necesară.

Va trebui deci să includem în hrana omului în vârstă  – alături de lapte, brânză sau ouă – și legume, fructe crude și salate. Aceste alimente mai au avantajul combaterii constipației, atât de frecventă la oamenii în vârstă. Cruditățile vor fi consumate curățate de coajă și mărunțite, ceea ce ușurează mestecarea lor.

Făinoasele și dulciurile sunt, pe drept cuvânt, reputate ca alimente care îngrașă. Omul trecut de 60 de ani trebuie să evite să se îngrașe. Mai mult chiar, idealul e ca omul în vârstă să se mențină sub greutatea socotită normală. Toate statisticile asupra longevității au arătat că trăiesc mai mult cei care nu sunt grași. Nu înseamnă însă că durata vieții este cu atât mai lungă cu cât omul este mai slab. Slăbirea excesivă îi predispune la boli greu de tratat la vârste înaintate (ptoze gastrice sau renale, hernii, infecții diverse ș.a.).

Prin urmare, un exces de făinoase (pâine, mămăligă, macaroane, orez, griș etc.) nu este permis. În ceea ce privește dulciurile, e preferabil ca ele să nu ocupe un loc prea important în alimentația  oamenilor în vârstă. E demonstrat că zaharurile, în cantitate mare, nu sunt uşor utilizate de organismul acestora. Pe de altă parte, obiceiul pe care-I au unii oameni de a lua în cursul zilei bomboane sau zahăr are efectul de a tăia pofta de mâncare pentru celelalte alimente, dintre care unele cu valoare nutritivă mare (brânză, carne, ouă etc.). Practic este preferabil să nu se consume în cursul zilei o cantitate mai mare de 30 g zahăr, luat în porţii mici, la sfârşitul meselor, sub forma deserturilor sau a ceaiurilor îndulcite.

Grăsimile sunt principalele alimente furnizoare de căldură şi energie, deoarece, la cantitate egală cu proteinele şi făinoasele sau dulciurile, ele dau de două ori mai multe calorii. Ele sunt aşadar indispensabile pentru acoperirea nevoilor energetice ale organismului. Ca şi proteinele, grăsimile pot fi de origine animală sau vegetală. Cele dintâi, şi mai ales untul, gălbenușul, slănina şi creierul sunt reputate a fi bogate în colesterol, substanță care tinde să se depună în pereţii vaselor de sânge. Majoritatea oamenilor în vârstă mor prin boli de inimă şi hemoragii cerebrale. Acest fapt, după cum s-a arătat, se datoreşte procesului continuu de încărcare a pereţilor vaselor de sânge cu grăsimi (lipoizi) și mai ales colesterol. Depunerea colesterolului în pereţii arteriali dă naştere în cele din urmă la modificări degenerative ale vasului respectiv, cunoscute sub denumirea de ateroscleroză. Ele duc treptat la o îngustare a vasului de sânge şi chiar la astuparea lui. În acest fel, circulaţia sângelui prin vasele îngustate devine mai grea, organele sunt irigate insuficient, ceea ce înseamnă un aport redus de oxigen.

Nu toate țesuturile sunt la fel de sensibile la această ”criză de oxigen”. Cele care suferă mai mult sunt inima şi creierul, organe fără de care viaţa nu este posibilă.

S-a spus deci că, de la o anumită vârstă, grăsimile bogate în colesterol trebuie reduse din alimentaţie. S-a văzut că organismul poate sintetiza colesterolul din orice fel de grăsimi. Deci trebuie redusă cantitatea totală de grăsimi din hrana celor trecuţi de 60 de ani, şi chiar începând mai devreme, de pe la 45-50 de ani.

Începând de la această vârstă, posibilitatea organismului de a metaboliza grăsimile resorbite din tubul digestiv începe să scadă. Cu alte cuvinte, grăsimile resorbite se menţin mai mult timp în sânge şi de aceea creşte mult riscul ca pereţii vaselor să se încarce cu lipoizi. Deşi cantitatea de colesterol din alimentația obişnuită este mult mai mică (400-500 mg) decât cantitatea de colesterol care poate fi sintetizată de organism (1-2 g/zi) şi prin urmare este greu să scădem colesterolul din sânge numai prin restricţii alimentare, totuşi grăsimile alimentare se resorb în sânge într-o anumită formă, care măreşte pericolul depunerii lor în pereţii arterelor. Această restricţie este cu atât mai necesară, cu cât, de la o anumită vârstă, presiunea sub care circulă sângele în vase, cunoscută sub denumirea de tensiune arterială, creşte. Se înţelege că, în aceste condiţii, creşte pericolul infiltrării ca grăsimi a pereţilor arteriali, mai ales când sângele conţine mult colesterol. În orice caz, toate statisticile moderne pun în evidenţă acelaşi fapt: reducerea grăsimilor din alimentaţie duce la scăderea accidentelor vasculare (hemoragii cerebrale, infarct miocardic ș.a.). Pentru aceste motive, raţia zilnică de grăsimi a oamenilor în vârstă nu trebuie să treacă de 50-60 g şi este preferabil să se menţină sub această cantitate. Practic, 20 g untdelemn (o lingură de supă), 10-15 g unt şi grăsime din carne, lapte sau ouă, sunt suficiente pentru împlinirea acestei raţii. Se va da însă totdeauna preferinţă grăsimii vegetale (untdelemn), față de unt, slănină sau gălbenuş de ou. După unele cercetări moderne, se pare că uleiul de floarea-soarelui, şi mai puţin cel de măsline, pe lângă faptul că nu conţin colesterol, au chiar proprietatea de a scădea colesterolul din sânge. De aceea este foarte raţional să amestecăm chiar untul cu ulei de floarea-soarelui. Pentru aceasta se topesc patru părți de unt în baia de apă la 40° şi se amestecă cu o parte ulei. Amestecul se pune apoi la rece, ca să se solidifice. El poate fi consumat sub orice formă, în locul untului din comerţ.

În ceea ce privește sarea, contraindicată când tensiunea arterială e mare, e preferabil să fie redusă în alimentația omului în vârstă, chiar dacă tensiunea este normală. Sarea reţine apa în organism, încărcând astfel aparatul circulator şi îngreunând munca inimii, care, precum am arătat, de la o anumită vârstă, trebuie ușurată. Obiceiul de a adăuga sare la masă trebuie – în orice caz – părăsit. Aceasta nu înseamnă că alimentația trebuie să fie lipsită de gust. Condimentele (oţet, lămâie, hrean, muștar, puţin piper, pătrunjel, cimbru etc.), în cantităţi potrivite, își au rolul lor util, de stimulare a poftei de mâncare şi de favorizare a digestiei.

Din cele de mai sus se desprind în linii mari regulile de alimentaţie a bătrânilor. E vorba de cei care nu suferă de vreo afecţiune care să necesite restricţii alimentare speciale. Trebuie precizat însă că alimentația diferă, după cum omul este sedentar sau continuă să muncească. Cei care lucrează au desigur nevoi nutritive crescute. Ei îşi vor lua de preferinţă caloriile necesare din făinoase şi mai puţin din dulciuri. Acestea din urmă se resorb prea repede din tubul digestiv şi se adună în sânge. După cum s-a arătat, bătrânii ard ceva mai greu zahărul consumat, din cauza uzurii sistemului glandular şi enzimatic care asigură metabolismul zaharurilor.

Lenevirea generală a metabolismului omului în vârstă duce în timp la acumularea de produse toxice în organism, adevărate deşeuri, rezultate din metabolizarea defectuoasă a substanțelor nutritive sau a propriilor ţesuturi. Eliminarea acestor deşeuri este îngreunată, deoarece, după cum s-a arătat, de la o anumită vârstă, funcţia depuratoare a rinichiului tinde să scadă. De aceea, în caz că tensiunea arterială nu e crescută, este foarte recomandabil obiceiul de a bea 2-3 ceaiuri pe zi, între mese, sau 2-3 pahare cu sucuri de fructe sau legume. Este preferabil însă să se reducă cantitatea de lichide de seară, pentru a nu provoca o diureză prea abundentă noaptea, când majoritatea celor în vârstă nu se pot odihni, din cauza nevoii de a urina mai des ca ziua.

De asemenea, se recomandă, din când în când, o dată pe săptămână de pildă, o zi de cură de fructe şi legume crude, preparate cu ulei de floarea-soarelui. Cruditățile sunt bogate în apă, vitamine şi săruri minerale cu efect diuretic. De aceea ele favorizează eliminarea produselor reținute şi duc la o adevărată „curăţire” a organismului. Această cură trebuie făcută păstrând repausul absolut la pat. În cursul acestei zile, nu trebuie consumat nici un alt aliment sau lichid. Asemenea zile de crudităţi sunt recomandate mai ales celor prea graşi pentru înălțimea şi vârsta lor. Ele sunt, dimpotrivă, contraindicate celor slabi. În cazul celor cu o greutate mult peste limita admisă se vor prescrie câte două zile consecutive de crudități pe săptămână.

Pentru cei fără dinţi sau cu proteze prost aranjate, a căror masticație este dificilă, ziua de crudităţi va fi înlocuită cu o zi de sucuri de fructe sau de legume crude sau, mai bine, legume şi fructe date pe răzătoare sau bine mărunţite.