Călirea organismului cu ajutorul apei

Apa este un factor important de călire, de care putem beneficia în orice anotimp. În sezonul rece pot fi folosite pentru călirea organismului, în casă, următoarele proceduri: fricţiuni, duşuri, stropiri cu apă etc.

Fricţiunea constă din frecarea pielii cu un prosop aspru, muiat în apă rece şi stors, apoi cu unul uscat, până la înroşirea pielii şi apariţia senzaţiei de căldură locală. Ambele manevre se execută dinspre vârful degetelor (picioare și mâini) către inimă, de mai multe ori, apoi se fricţionează spatele, toracele şi abdomenul. Sportivii şi persoanele foarte rezistente şi bine antrenate se pot fricţiona cu zăpadă, în aer liber, după care se recomandă un duș sau o baie fierbinte scurtă înainte de îmbrăcare. De asemenea, fricţiunile pot fi executate şi vara în aer liber.

Duşurile acţionează asupra organismului prin intermediul a doi factori: termic şi mecanic (presiune). Astfel, duşurile reci (20°C) cu o durată scurtă, de 3-45 secunde, sunt stimulatoare, iar cele calde (38°C), cu durata de câteva minute, au efecte calmante.

Dușurile reci sunt contraindicate persoanelor cu debilitate fizică, nevroză, fragilitate vasculară, arterioscleroză, precum şi gravidelor şi copiilor mici.

Stropitul se face cu o cană sau stropitoare, temperatura apei, fixată inițial la 30 grade, reducându-se progresiv până la 12-15 grade. După stropire, corpul va fi șters cu un prosop aspru.

De reținut că procedurile de călire cu apă rece sunt contraindicate bolnavilor reumatici, celor suferinzi de inimă, nevroticilor și convalescenților.

În sezonul cald, în afara acestor proceduri de călire a organismului mai pot fi folosite băile în mare, râu, lac sau piscină. Ele vor fi, însă, în mod obligatoriu, asociate cu băi de soare, băi de aer și mișcare.

Băile în mare sunt cele mai eficiente deoarece se efectuează într-un climat marin, foarte bogat în ioni negativi și aerosoli cu efect benefic asupra sănătății, îndeosebi în afecțiunile pulmonare cronice (bronșită cronică, astmă bronșic, emfizem pulmonar).

În timpul băilor în mare, unele oligoelemente din apă pătrund în piele în doze infinitezimale, ceea ce nu le anihilează influenţa favorabilă asupra activităţii unor organe, exercitată prin intermediul unui mecanism asemănător homeopatiei. În timpul băilor în marea agitată, beneficiem şi de acţiunea mecanică a valurilor, care ne masează întregul corp. Pentru aceasta este bine să ne plasăm pe direcţia valului, nu să sărim peste el.

Băile în mare pot fi efectuate cu condiţia ca temperatura apei să fie de cel puţin 17°C, iar cea a aerului de minimum 20°C şi numai după o expunere la soare de cel puţin 5 minute. Intrarea în apă trebuie să se facă treptat, nu brusc prin aruncare, pentru a se preîntâmpina un eventual stop cardio-respirator. În primele zile, durata unei băi va fi de numai 10-15 minute, apoi se va mări zilnic cu alte 5-10 minute, ajungându-se până la 30-40 de minute. În apă se recomandă cât mai multă mişcare, sub formă de înot, jocuri cu mingea etc. Persoanele bine antrenate pot face zilnic 2-3 băi, însă cu condiţia ca ele să fie alternate cu băi de soare, băi de aer şi jocuri de plajă.

În vacanţă mai pot fi folosite şi alte proceduri de călire cu ajutorul apei: mersul în picioarele goale prin iarbă, după ploaie, sau dimineaţa, pe rouă, timp de 15-20 de minute ori pe malul mării, prin apă până la glezne, zilnic câte 2-3 km. De asemenea, se recomandă plimbări pe nisipul umed de la malul mării sau mersul în picioarele goale prin apa râurilor, mai ales când fundul lor este presărat cu pietriş sau nisip.

La domiciliu, mersul prin apa rece poate fi înlocuit prin mers pe loc, pe un prosop muiat în apă rece, într-o cadă de baie sau un lighean cu apă rece în care se cufundă picioarele până la glezne. Asemenea proceduri se recomandă şi bolnavilor care suferă de pareze sau paralizii ale membrelor inferioare, cât şi celor care îşi simt picioarele reci și amorțite.

Băile în apa râurilor, lacurilor sau piscinelor se recomandă în zilele călduroase, când temperatura aerului este de minimum 26°C, iar cea a apei de 22°C. După mai multe zile de antrenament, temperatura apei poate ajunge chiar la 15°C. Şi în acest caz baia va fi precedată de încălzirea corpului la soare.

Toate băile amintite se vor efectua la cel puţin o oră după micul dejun şi la două ore după masa de prânz.