Despre sucurile de fructe și legume

Sucurile naturale de fructe şi legume au, în general, aceleaşi valori nutritive şi sanogenetice ca şi materia primă din care provin putând-o înlocui ca atare pe aceasta.

În compoziţia fructelor şi legumelor intră în primul rând apa, şi anume, în proporţie de 80–90 la sută. Bogat reprezentate sunt şi glucidele cu moleculă mică, ca glucoza, zaharoza şi levuloza, după cum ştim foarte folositoare pentru organism. Urmează în ordine acizii organici, mai ales cel malic, tartric şi citric, care sunt metabolizaţi şi transformaţi în organism în carbonaţi alcalini. Conţinând cantităţi importante de acizi organici, care le conferă gustul caracteristic, sucurile de fructe şi legume au acţiune alcalinizantă asupra tumorilor organismului şi asta întrucât acizii sunt metabolizaţi în săruri alcaline. Bine reprezentate în sucuri sunt si vitaminele, mai ales cele hidrosolubile de genul vitaminei C, B1 şi B2. În cantităţi mai reduse se găsesc şi vitamine liposolubile (Acestea din urmă aflându-se mai ales în fructele oleaginoase ca migdalele, nucile şi măslinele). Alte fructe ca lămâile, portocalele, mandarinele, migdalele, nucile şi caisele, au cantităţi reprezentative de vitamină A, mai ales sub formă de provitamină de genul carotenului. Este bine de ştiut, apropo de vitamine, că unele din acestea se pot distruge în cursul pasteurizării şi sterilizării sucurilor, ca şi prin conservarea lor îndelungată, de unde necesitatea consumării în stare proaspătă.

Tot bine reprezentate în sucurile de fructe şi legume sunt şi oligoelementele minerale, care se găsesc fie sub formă de săruri organice solubile, fie sub formă de săruri anorganice. Dintre oligoelemente în cantitate mai mare se află potasiul, calciul şi magneziul. E bine de ştiut că sodiul se găseşte în fructe şi legume în general în cantități mici. Sărurile minerale contribuie la acțiunea alcalinizantă a sucurilor.

În sfârşit, sucurilor de fructe şi de legume le mai sunt proprii şi anume substanţe volatile, care le imprimă acestora aroma şi gustul caracteristic, şi care contribuie şi la stimularea apetitului.

Sintetizând, aşadar, principalele proprietăţi ale sucurilor de fructe şi de legume, acestea ar fi cam următoarele:

Acţiunea nutritivă şi energetică, aşadar calorică, care este cu atât mai mare cu cât suportul glucidic este mai bine reprezentat. Astfel 100 ml suc de ananas ne furnizează 54 calorii, 100 g portocale 49 calorii, 100 g mere 52 calorii, iar 100 g struguri între 76 si 99 calorii.

Acțiune alcalinizantă datorită acizilor organici care sunt metabolizaţi în organism în săruri alcaline.

Acțiunea hiposodată, datorită sodiului în cantitate redusă pe care acestea îl conţin, motiv pentru care pot fi date din abundență în regimurile hiposodate.

Acțiunea diuretică, datorită conţinutului lor bogat în apă.

Acţiunea astringentă, aşadar constipantă, datorită bogăţiei lor în substanţe tanante, situație caracteristică în special afinelor, coacăzelor şi gutuilor.

Acțiunea laxativă, specifică mai ales fructelor şi legumelor bogate în balast, cum sunt perele, caisele, prunele şi majoritatea legumelor.

Acţiunea hipocalorică, datorită cantității reduse de proteine, lipide şi glucide, motiv pentru care au o indicaţie majoră în curele de slăbire.

În continuare câteva consideraţiuni asupra bolilor în care sucurile de fructe şi de zarzavaturi acționează favorabil.

– Sucurile de fructe şi legume având, după cum am mai precizat, valoare energetică redusă, pot înlocui alimentele concentrate și hipercalorice, reducând astfel substanţial nivelul energetic al raţiei alimentare, fără a diminua volumul mesei. E bine a şti din acest punct de vedere că dacă 100 g de pâine ne dă în jur de 200-250 calorii, aceeaşi cantitate de pepene galben sau roşu ne dă în jur de 30-40 calorii. Dacă apoi 100 g smântână ne dau în jur de 200-300 calorii, o aceeaşi cantitate de mere, pere sau prune ne furnizează abia între 71–80 calorii. Dacă, în sfârşit, 100 g ciocolată ne dau în jur de 500-600 calorii, o cantitate identică de dulce natural, reprezentat de struguri, ne dă abia în jur de 90-100 calorii.

– O altă indicaţie a sucurilor de fructe şi legume o constituie ateromatoza şi dislipidemiile, caracterizate după cum am mai precizat prin creşterea grăsimilor din sânge ca şi a colesterolului, ca şi prin depunerea acestuia în pereţii arteriali, fapt ce favorizează apariţia ruginii biologice care este ateromul şi care duce la strâmtorarea arterelor, cu tot ce decurge din această realitate. Prin absenţa practic totală a grăsimilor din fructe şi legume dulci ca şi a colesterolului, acestea vor atenua implicit dislipidemia şi, în plus, vor antrena o parte din colesterolul ajuns cu bila în intestin, împiedicând astfel reabsorbția sa. Sucurile, mai ales cele sărace în glucide, pot fi date la diabetici fiind bine tolerate. Sucurile de fructe şi legume mai sunt indicate şi în anemiile obişnuite, pentru că stimulează secreţia gastrică, apoi pentru că favorizează absorbţia fierului şi în sfârşit pentru că stimulează formarea de globule roşii.

– Sucurile scad, după cum am mai precizat, colesterolul din sânge şi din bilă, prevenind astfel concentrarea şi precipitarea lui în colecist, sub formă de calculi. În acelaşi timp, tot sucurile de fructe şi de legume dezintegrează acidul uric, prevenind pe această cale formarea calculilor renali, pe bază de uraţi.

– În bolile renale, care evoluează cu creşterea retenției de apă, ca şi în acelea cu retenție de substanțe azotate în sânge (uree şi acid uric), aceleaşi sucuri prin acţiunea lor diuretică împiedică acest inconvenient.

– Tot prin efectul diuretic al sucurilor de fructe și de legume se influenţează favorabil și evoluția insuficienței cardiace; totodată vitaminele şi zaharurile naturale conținute de fructe și unele zarzavaturi tonifică muşchiul inimii, crescându-i astfel puterea de contracţie.

În continuare, câteva precizări practice pe marginea valorii unor sucuri de legume şi de fructe dintre cele mai uzuale:

– Sucul de struguri poate acoperi 90-95 % din necesităţile de vitamina C ale organismului.

– Sucul de roşii este şi el bogat în acid ascorbic, respectiv în vitamina C, apoi în caroten, fier şi potasiu. Acest suc stimulează secrețiile digestive, motiv pentru care luat înainte de masă este aperitiv, ca şi sucul de țelină. Sucul de roşii reprezintă, în plus, o băutură reconfortantă, cu indicaţii speciale în anemii şi convalescenţă.

– Sucul de varză albă reprezintă la rândul său un bogat rezervor de vitamina C, de derivați sulfuroși cu marcată activitate antimicrobiană, ca şi de săruri. Conţine, de asemenea, un principiu activ cu acţiune antitiroidiană, ca şi un factor cicatrizant în ceea ce privește ulcerele gastroduodenale, factor identificat de cercetători americani încă din 1956, şi denumit de către aceştia vitamina U.

– Sucul de morcovi impresionează prin cantitățile mari de caroten, motiv pentru care se bucură de mare trecere în toate bolile tributare lipsei sau insuficienței de vitamina A din organism.

– Sucul de ridichi negre dă rezultate excelente în colecistitele şi angiocolitele cronice, mai ales însoţite de constipaţie, exercitând efecte benefice asupra peristaltismului intestinal, ca şi asupra musculaturii netede a canaliculelor biliare, uşurând în felul acesta secretarea bilei.

Este, desigur, imposibil de a trece în revistă într-un asemenea scurt tur de orizont toate sucurile de fructe şi de legume utilizate în practica şi efectele lor specifice.