Grupa alimentară ”Legume și fructe” în alimentația copiilor

GRUPA ALIMENTARĂ LEGUME ŞI FRUCTE
• legumele şi fructele conţin vitamine, minerale, amidon, fibre şi substanţe fără valoare nutritivă precum antioxidanţi şi fitosteroli;
• legumele au conţinut diferit de micronutrienţi;
• legumele şi fructele cu un conţinut mare de vitamina C sunt măceşele, coacăzele, afinele, varza, ardeii roşii, ardeii verzi, broccoli, citricele şi cartofii copţi în coajă;
• legumele cu frunze verzi conţin folaţi, potasiu şi magneziu;
• legumele colorate în galben conţin carotenoizi, care sunt transformaţi în vitamina A şi au un rol în menţinerea sănătăţii ochilor;
• consumul de legume în asociere cu fasolea şi cerealele va determina creşterea absorbţiei fierului din aceste plante, contribuind la prevenirea anemiei;
• fibrele conţinute de legume şi fructe reglează digestia, previn constipaţia;

pixabay.com
pixabay.com

• asocierea fructelor şi legumelor le face deosebit de importante în alimentaţia zilnică prin conţinutul crescut de vitamine, minerale;
• disponibilitatea legumelor şi fructelor variază în funcţie de zonă şi de anotimp;
• este recomandat să se folosească mai ales legume şi fructe proaspete care se cultivă la nivel local;
• legumele şi fructele pot fi consumate sub forma uscată, congelate şi conservate asigurând necesarul nutritiv în timpul anului;
• prin preparare şi fierbere se reduce vitamina C din alimente; folosirea unei cantităţi minime de apă şi fierberea pentru o durată scurtă poate conserva vitamina C la fierbere sau coacere;
• cartofii sunt bogaţi în amidon, vitamina C, tiamină şi oferă o sursă importantă de calorii; cantitatea de vitamina C din cartof scade odată cu depozitarea acestuia; vitamina C din cartofi se mai pierde şi în timpul preparării; cea mai bună metodă pentru conservarea unei cantităţi cât mai mari de vitamină C în cartofi este coacerea în coajă; cartofii fierţi şi consumaţi imediat sunt uşor digerabili, dar dacă aceştia sunt răciţi după fierbere, digerabilitatea lor scade şi fermentează la nivelul colonului;
• sucul de fructe produs prin stoarcerea fructelor conţine toţi nutrienţii prezenţi în fructe cu excepţia fibrelor;
• sucurile de fructe sunt o sursă importantă de vitamina C;
• în zona noastră geografică, măceşele şi afinele sunt o importantă sursă de vitamina C, atât în stare proaspătă, cât şi uscate.

Informații utile
• să ofere copiilor fructe de sezon care cresc în zona în care stau;
• fructele trebuie oferite în stare proaspătă, astfel încât copiii să beneficieze de cât mai multe din principiile nutritive conţinute de acestea;
• consumul în exces al sucurilor de fructe poate limita ingestia de alte alimente;
• conţinutul crescut de zaharuri, fructoză, glucoză predispune la apariţia cariilor dentare.