Indigestia

Poate surveni oricând după o masă copioasă din care n-au lipsit grăsimile, ouăle, maioneza, fiind mai frecventă la suferinzii de stomac, ficat sau pancreas.

Persoanele cu indigestie prezintă halenă cu miros de ouă clocite, gust amar în gură, greţuri, iar în unele cazuri, dureri abdominale, vărsături, diaree și chiar febra.

Ce trebuie făcut:

– menţinerea bolnavului în stare de repaus, fără să mănânce nimic în prima zi, cu excepția a câtorva pahare cu citronadă neîndulcită, îndoită cu apă călduţă;

– atingerea luetei cu coada unei linguri sau cu vârful degetului pentru provocarea vărsăturilor, care, în acest caz, sunt binevenite, mai ales dacă bolnavul a consumat alimente indigeste;

– după încetarea vărsăturilor poate fi consumat unul din următoarele preparate (reci): infuzie de mentă (3-4 linguri la o cană de apă), 3-4 căni pe zi; decoct de muşețel (o linguriţă de flori la o cană de apă), 3-4 căni pe zi; aplicarea pe abdomen a unor comprese cu apă caldă (pentru calmarea durerilor).

Dacă starea generală este bună, a doua zi bolnavul poate mânca zeamă de orez, supe de legume fără grăsime; apoi, în zilele următoare, piure de legume, pâine alba prăjită, carne slabă fiartă, compoturi etc.