Înțepăturile de insecte

Frecvente şi de cele mai multe ori neglijate, înţepăturile de insecte pot cauza atât reacţii locale, cât şi generale, reacţii care se manifestă printr-o largă gamă, simptomatică, de la urticarii mai mult sau mai puţin extinse până la şocul anafilactic.

Agenţii cauzali incriminaţi sunt reprezentaţi cel mai frecvent de albine şi de viespi.

Gravitatea tabloului clinic depinde de: acţiunea toxică specifică a veninului, numărul înţepăturilor, regiunea afectată, reactivitatea organismului, precum şi de promptitudinea şi calitatea măsurilor terapeutice.

Dintre toate insectele care produc înţepături, numai albina lasă acul la locul înţepăturii. Acest lucru face ca din sacul aflat în prelungirea acului să se scurgă în continuare venin în plagă.

La o persoană sănătoasă, înţepătura unică produce în mod obişnuit o durere vie, a cărei intensitate maximă durează câteva minute. În timp ce, în minutele următoare, durerea se atenuează, la locul înţepăturii apare un eritem care se amplifică progresiv, concomitent cu indurarea zonei respective. De cele mai multe ori eritemul şi edemul se însoţesc de o senzaţie accentuată de prurit. Simptomatologia locală în cazul înţepăturilor unice regresează până la dispariţie într-o perioadă de maxim 24 de ore.

Înţepăturile multiple, survenite în acelaşi timp la un individ, se manifestă de regulă atât prin fenomene locale (cutanate), cât şi prin reacţii generale. În aceste cazuri, manifestările generale sunt reprezentate de: simptome gastrointestinale (greţuri, vărsături, dureri colicative abdominale, diaree), cefalee difuză, ameţeli, dispnee, hipotensiune arterială, febră, frison, prurit generalizat, extremităţi cianotice, colaps, comă.

O atenţie specială trebuie acordată eventualităţilor (din fericire rare), când înţepăturile se produc la nivelul feţei sau la nivelul cavităţii bucale. În aceste cazuri se poate produce edemul glotic, care nerecunoscut şi netratat ca o mare urgenţă, poate duce la moarte prin asfixie. Inocularea veninului insectei într-o venă poate duce rapid la producerea edemului pulmonar acut.

În afară de aceste reacţii locale şi generale care apar imediat după înţepătură, tabloul clinic poate fi completat şi cu reacţii de tip întârziat, al căror debut are loc la câteva ore sau zile de la producerea înţepăturii, în cazul reacţiilor de tip întârziat se menţionează: urticaria, poliartralgiile, nevritele periferice, sindromul nefrotic, encefalopatiile etc.

Înțepăturile de țânțar, de obicei multiple, se localizează la nivelul tegumentelor neacoperite. Leziunile circulare cu aspect eritematos şi intens pruriginoase sunt centrate pe un mic punct hemoragic (locul înţepăturii). Leziunile produse prin înţepătura de ţânţar se pot infecta secundar ca urmare a leziunilor produse prin scărpinare.

Înţepăturile de păianjeni se manifestă ca și leziunile produse de celelalte insecte, cu deosebirea că frecvent punctul central (locul înţepăturii) este reprezentat de o mică flictenă.

TRATAMENT. În cazul înţepăturilor unice, scoaterea acului şi aplicarea pungii cu gheaţă sau a soluţiei de permanganat de potasiu (care oxidează veninul) sunt gesturi suficiente pentru atenuarea rapidă a simptomelor.

În cazul înţepăturilor multiple apariţia reacţiilor generale impune transportarea de urgenţă a accidentatului la un spital (de preferinţă într-o secţie de reanimare), în vederea aplicării tratamentului medicamentos (adrenalină 1/1000 subcutan în regiunea înţepăturilor şi în perfuzie de glucoză, hemisuccinat de hidrocortizon, antihistaminice), iar apariţia sau neretrocedarea edemului laringian impune intubarea traheală sau traheostomia.

De obicei, indivizii la care au apărut reacţii grave la înţepăturile de insecte, vor prezenta la o nouă înţepătură, reacţii de intensitate şi gravitate crescută. Având în vedere acest fapt, este necesar ea cei vizaţi să se adreseze specialistului, în vederea efectuării tratamentului de desensibilizare.