Intoxicații cu ciuperci, cu perioadă lungă de incubație

Manifestări predominant digestive şi hepato-renale (Sindromul FALOIDIAN). Sindromul FALOIDIAN este datorat ingerării unor ciuperci din familia AMANITACEAE (A. phaloides, A. verna, A. virosa).

După o perioadă de incubaţie care durează între 6-48 de ore (în medie 12 ore), debutul este brutal prin apariţia unor tulburări gastrointestinale grave: vărsături incoercibile, colici abdominale – tenesme, diaree apoasă fetidă (2-4 litri/24 de ore), dând debutului un aspect holeriform. În câteva ore de la declanşarea tulburărilor gastrointestinale se constituie un tablou clinic manifestat prin deshidratare marcată, evidenţiată printr-o senzaţie intensă de sete, uscăciunea tegumentelor, hipotensiune arterială, oligurie. Moartea poate surveni în această fază prin colaps cardiovascular.

În jurul zilei a treia poate apare o falsă remisiune a simptomelor, care este urmată cel mai frecvent de afectarea hepatică, cu apariţia semnelor de hepatită toxică faloidiană, ca urmare a necrozei extinse  a parenchimului hepatic (icter, encefalopatie).

Frecvent apar semne de afectare renală. Actualmente se consideră  că manifestările renale nu sunt de origine toxică, ci se datoresc gravelor tulburări hidro-electrolitice. O corectare rapidă a tulburărilor hidro-electrolitice face ca afectarea renală să nu mai apară decât în mod excepţional.

Manifestărilor hepato-renale din intoxicaţia faloidiană li se asociază frecvent apariţia de crampe la nivelul musculaturii membrelor inferioare.

Principalele substanţe toxice care determină sindromul faloidian sunt:

– faloidina – toxină care inhibă enzimele metabolismelor glucidic, lipidic şi proteic şi produce leziuni ale membranelor şi organitelor din celulele hepatice;

– amanitinele – structuri ciclopeptidice constituite din 6-10 aminoacizi, care acţionează la nivelul celulelor cu funcţie de sinteză proteică;

– falina – hemolizină termolabilă.

Concentraţia mare de toxine din compoziţia Amanitei Phaliodes face ca o singură ciupercă să poată provoca moartea mai multor persoane (doza letală pentru un adult este de 70-100 g ciupercă proaspătă, ceea ce reprezintă aproximativ 5-10 mg toxine).

Manifestări cu predominanţă renală (Sindromul ORELANIAN). Consumul de Cortinarius olearius duce, după o perioadă de 2-3 zile, la apariţia de tulburări gastrointestinale, cu constipaţie sau diaree, sete intensă, febră, frison. Treptat, după 2-15 zile de la consumul ciupercilor se instalează o insuficienţă renală acută, ca urmare a unei nefrite tubulointerstiţiale acute. Concomitent pot apărea şi semne de insuficienţă hepatică acută.

Evoluţia poate fi benignă cu vindecare spontană fără sechele, sau spre insuficienţă renală cronică.

Toxina care determină instalarea simptomelor este orelanina.

Manifestări cu predominanță sangvină (Sindromul giromitrian sau helvelian). Aceste manifestări sunt determinate de consumul de ciuperci din familiile GYROMITRA şi HELVELLA .

După o perioadă de latenţă de 10-20 de ore apar semne de iritaţie gastrointestinală, manifestate prin: greţuri, vărsături, colici abdominale, diaree. În continuare, după 1- 2 zile se instalează semnele unei hepatite toxice cu icter, hemoglobinurie, hepatosplenomegalie, dispnee, somnolenţă, convulsii, stare de şoc, comă. Concomitent poate apărea o insuficienţă renală acută anurică.

Intoxicaţia este determinată de giromitrină, toxină foarte solubilă în apă, şi de acidul helvelic, care se degradează în cursul preparării termice.

Tratamentul intoxicațiilor cu perioadă lungă de incubație

În sindromul faloidian este necesară spitalizarea cât mai rapidă (de preferinţă într-o secție de terapie intensivă), a tuturor persoanelor care au consumat din mâncarea de ciuperci, chiar dacă nu prezintă nici un semn de intoxicaţie.

Având în vedere perioada lungă de incubaţie (peste 6 ore, în medie 12 ore), spălătura gastrică la adult este inutilă. La copil, având în vedere că perioada de incubaţie este mai scurtă, spălătura gastrică poate fi încă utilă.

Purgativul salin este contraindicat, deoarece agravează diareea şi tulburările hidro-electrolitice.

Măsurile de prim ajutor vizează:

– combaterea tulburărilor hidro-electrolitice, acido-bazice şi metabolice, prin administrarea de perfuzii cu bicarbonat, glucoză hipertonă, soluţii macromoleculare, plasmă, sânge proaspăt. Un aport de 4- 8 l/24 de ore este de obicei suficient pentru a compensa pierderile lichidiene;

– sedative, pentru combaterea colicilor abdominale şi a anxietăţii (fenobarbital);

– corticosteroizi, ca tratament protector hepatic;

– diureză osmotică;

– hemodializa (cu rezultate modeste deoarece faloidina și amanitinele sunt slab dializabile).

În sindromul orelanian tratamentul este simptomatic:

– în prima fază, tratamentul diareei şi reechilibrarea hidro-electrolitică;

– în faza a doua (tardivă), tratamentul insuficienţei renale și hepatice acute.

În sindromul giromitrian este necesară:

– corectarea tulburărilor hidro-electrolitice şi acido-bazice;

– tratamentul coagulării intravasculare diseminate;

– tratamentul hepatitei toxice şi al insuficienţei renale acute.