Metode contraceptive – Prezervativul

Prezervativul este o membrană subţire din cauciuc de uz masculin care se aplică pe penisul în erecţie, înainte de fiecare raport sexual, pentru a împiedica ca lichidul seminal să penetreze vaginul.

Prezervativul este unica metodă contraceptivă eficientă împotriva riscului de contaminare cu HIV/SIDA. Protejează bărbatul de contaminare, împiedicând contactul direct dintre penis şi secreţiile sau leziunile cervicale, vaginale sau rectale. Protejează femeia, împiedicând contactul cu lichidul seminal infectat, pierderile uretrale sau leziunile penisului.

Pentru a fi eficiente, atât împotriva riscului unei sarcini cât şi împotriva contaminării cu HIV/SIDA, prezervativele trebuie să fie păstrate şi folosite corect la fiecare raport sexual (oral, vaginal sau anal).

Folosirea incorectă, defectele de fabricaţie sau o păstrare improprie pot face ca prezervativul să se fisureze şi să aibă pierderi.
Cu toate astea, în afara abstinenţei, prezervativul rămâne cea mai bună protecţie împotriva tuturor bolilor venerice.

Eficacitate reală 85%, eficacitate teoretică 98%.