Răul de avion

Ce trebuie făcut pentru ameliorarea sau chiar prevenirea răului de avion:

– înainte de plecare se va mânca ceva, întrucât greţurile şi vărsăturile survenite pe stomacul gol sunt mult mai accentuate;

– fumătorii şi cei care suferă de rinofaringită sau sinuzită cronică trebuie să-şi pună în nas câteva picături, în compoziţia cărora să se afle mentol şi eucalipt.

Măsuri ce trebuie luate în timpul zborului: persoanele aerosensibile vor ocupa un loc la mijlocul avionului; se va adopta o poziţie cât mai comodă în fotoliu, dacă se poate cu picioarele întinse; centura de siguranţa trebuie să fie strânsă ceva mai puternic; se vor consuma lichide mai mult ca de obicei, pentru a se evita deshidratarea produsă de aerul presurizat din interior; lichidele se ingerează prin înghiţituri mici şi repetate; se va folosi gumă de mestecat; se va căsca cât mai mult; se va mima, din când în când, câte o respiraţie cu gura şi nasul astupate.

Pentru sustragerea atenţiei pasagerilor şi prevenirea răului de avion, este necesară o ambianţă cât mai plăcută, audierea unor piese muzicale sau chiar vizionarea unor filme pe ecrane speciale.

Ce nu trebuie făcut:

– plecarea în călătorie în stare de ebrietate sau chiar numai după un consum moderat de băuturi alcoolice;

– consumarea de băuturi alcoolice în timpul călătoriei, întrucât efectele lor sunt de două ori şi jumătate mai puternice la altitudine decât pe pământ.

– dormitul în timpul aterizării.

De reţinut: persoanele care au suferit de infarct miocardic pot călători cu avionul numai după trei luni de la ieşirea din spital şi numai cu avizul medicului cardiolog; gravidele pot călători cu avionul numai până în luna a 7-a; copiii pot călători cu avionul la orice vârstă, cu obligaţia de a consuma în timpul zborului cât mai multe lichide şi a fi bine îmbrăcaţi, când temperatura din interior este mai scăzută; sugarilor li se va da biberonul la aterizare, iar dacă drumul este foarte lung, acelaşi lucru se poate face şi la decolare.