Substanțe periculoase din produsele cosmetice

Un institut privind siguranţa şi sănătatea consumatorilor americani a descoperit că, dintre substanţele chimice folosite în produsele pentru igiena personală, 884 sunt toxice. Dintre acestea, 125 pot cauza chiar cancer, atrag atenţia oamenii de ştiinţă. Astfel, anumite substanţe din pasta de dinţi, loţiuni sau creme solare, şampon, balsam, spumantul de baie şi detergenţi, folosite regulat, intră în contact cu alte substanţe şi pătrund gradat în corp, fiind foarte periculoase. Ele pot afecta ficatul, plămânii, inima şi creierul, pot provoca dermatite de contact, diferite tipuri de cancer, cataractă sau alte boli…

Continuare

Simptomele cancerului colorectal

Cancerul de intestin gros sau colorectal face anual aproximativ 700.000 de victime la nivel mondial şi circa 5.200 la nivel naţional. Încă nu s-au descoperit toate cauzele care favorizează apariţia celulor canceroase, dar se cunoaşte faptul că anumiţi factori ai mediului înconjurător, personali şi genetici joacă un rol important. Simptome: – prezenţa sângelui în scaun; – scaune neobişnuite (diaree, constipaţie sau amândouă odată) de lungă durată şi fără altă cauză aparentă; – crampe frecvente, constante, timp de mai multe zile; – scaune mai mici ca de obicei; – diverse tulburări digestive şi…

Continuare

Factori de risc ai cancerului de prostată

– Varsta este, fara indoiala, principalul factor de risc. Aproape 3 sferturi din cancerele de prostata sunt diagnosticate la barbatii de peste 65 de ani. – Antecedente familiale. Studiile demonstreaza o crestere de 2 pana la 5 ori ale riscului, la barbatii cu antecedente familiale, fata de cei fara antecedente familiale. – Factori endocrini: circa 80 la suta din cancerele de prostata sunt hormonodependente. – Adenomul de prostata, desi este o leziune benigna, este considerat o leziune de granita (15 la suta pot genera un cancer prostatic). – Vasectomia, ca…

Continuare

Calitățile terapeutice ale ananasului

Timp de sute de ani, ananasul a fost considerat un fruct rar si scump. In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, ananasul era cultivat in sere artificiale in toata Europa de Vest, fiind apreciat de oamenii bogati ca fruct de decor si simbol al ospitalitatii si luxului. Era atat de rar si scump, incat in secolul al XIX-lea nobilii isi imprumutau fructele intre ei pentru a-si decora mesele cand aveau oaspeti. Ananasul este originar din regiunea Mato-Grosso din America de Sud, unde inca mai poate fi gasit astazi sub forma…

Continuare

Arsura la stomac poate fi un semn de boală

Arsurile de stomac reprezinta un simptom frecvent al refluxului gastrointestinal, dar s-ar putea ca acest tip de neplacere sa ascunda alte afectiuni mult mai periculoase. Printre acestea se numără: 1. Afecțiuni ale inimii 2. Calculi biliari 3. Ulcer stomacal 4. Hernie hiatală 5. Cancer la esofag 6. Gastropareză 7. Esofagită 8. Pleurită sau costocondrită Dacă arsura la stomac nu trece după ce iei medicamente de scădere a acidității, este indicată o vizită la medic pentru a descoperi adevărata cauză a acesteia și a evita evoluția negativă a unei boli grave.

Continuare

Acizii grași Omega 3 pot reduce riscul de cancer de colon

Persoanele care mananca mult peste sau alte alimente bogate in acizi grasi Omega 3 isi reduc probabilitatea de a se imbolnavi de cancer de colon, arata o noua cercetare. Studiile pe animale si cateva de mici anvergura realizate pe oameni au aratat ca suplimentele de Omega 3 lupta cu inflamatiile, avand proprietati anticancerigene, dupa cum relateaza Reuters. Recentul studiu a examinat legatura intre acizii grasi polinesaturati si riscul de cancer al intestinului in cazul a aproximativ 1.800 de persoane (peste 900 de persoane cu cancer de colon si restul fara).…

Continuare

Rostopasca

Rostopasca (Chelidonium majus) Alte denumiri sunt: ai-de-padure, buruiana-de-cele-sfinte, buruiana-de-pecingine, buruiene-sfinte, calce-mare, crucea-voinicului, galbinele, iarba-de-negi, iarba-randunicii, laptiuga, negelarita, oiasca, paparuna, salatea, scanteita, tatarcele. Daca ne gandim la faptul ca rostopasca se intalneste adesea in vechile carti despre plante medicinale sub numele de ,,buruiana-de- cele-sfinte” sau ,,buruiene-sfinte”, ne putem imagina de ce prestigiu se bucura odinioara in popor aceasta planta medicinala considerata astazi adesea drept o buruiana otravitoare. Rostopasca se dezvolta ramificat, atingand o inaltime intre 30-80 centimetri. Ea infloreste, incepand din luna mai, pe tot parcursul verii si pana in toamna.…

Continuare

Drăgaica – Sânzienele

Dragaica, Sanzienele (Galium) Exista mai multe soiuri de Galium: lipicioasa (Galium aparine), numita si asprisoara, cornatei, iarba-lipitoare, turtita, este raspandita pe ogoare, campii si de-a lungul gardurilor, fiind de aceea combatuta de tarani cu ierbicide. Atinge o inaltime de 60-160 centimetri, are radacina frunzelor verticilata (asezata in jurul unei axe in acelasi nivel) si umbele alb-verzui pedunculate. Datorita tulpinii cu par aspru, aceasta planta este o „cataratoare”, fiind numita de aceea „lipicioasa” sau „iarba-lipitoare”. Dragaica (Galium verum), numita si floarea-lui-Sf.Ion, inchegatoare, sanziene, sanziene- galbene, smantanica, prefera inaltimile, se tine drept,…

Continuare

Spirulina – cea mai bogată sursă naturală de vitamina B12

Spirulina inseamna alge verzi-albastre planctonice, care cresc in lacurile de origine vulcanica, cu apa alcalina dulce si calda. Aceste alge au capacitatea uimitoare de a prolifera in conditii in care alte plante nu ar putea creste, deci au un regim alimentar iesit din comun. Acesta este si motivul pentru care ele au un continut de 62 la suta de acizi aminati, o gama completa de fitopigmenti carotenoizi (rosii) si xantofili (galbeni) si constituie cea mai bogata sursa naturala de vitamina B12, glucide complexe si proteine. Milioane de persoane din lumea intreaga…

Continuare

Recomandări dietetice pentru prevenirea cancerului

1. Adoptati o dieta predominant vegetala, care sa contina o varietate de fructe, leguminoase si cât mai putine alimente amidonoase rafinate. 2. Evitati surplusul sau deficitul ponderal, si limitati câstigul ponderal în timpul perioadei de adult la mai putin de 5 kg. 3. Daca profesiunea nu va solicita fizic, efectuati zilnic o plimbare în pas vioi de aproximativ o ora (sau o alta activitate similara). De asemenea, acumulati cel putin o ora de exercitiu fizic viguros pe saptamâna. 4. Consumați 400-800 g (sau 5 sau mai multe portii) pe zi…

Continuare

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii, sunteti de acord cu utilizarea acestora. mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close