Vitaminele

Vitaminele sunt substanţe cu structură chimică diversă, care, în cantităţi foarte mici, au un rol esenţial în menţinerea proceselor celulare vitale. Lipsa lor din alimentaţie duce la grave îmbolnăviri de nutriţie, deoarece sinteza acestora în organism nu este posibilă. Numele de vitamine (vita în limba latină înseamnă viaţă) dat acestei clase de substanţe este sugestiv pentru importanţa lor vitală.

Vitaminele sunt compuşi organici care se găsesc în cantităţi mici în alimentele naturale. Ele fac parte din grupul biocatalizatorilor şi sunt factori alimentari indispensabili întreţinerii şi dezvoltării corpului. Organismele animale nu pot sintetiza vitaminele şi din această cauză sunt obligate să le preia din lumea vegetală sau de la microorganisme (flora intestinală); ingerarea unor cantităţi insuficiente de vitamine determină apariţia fenomenelor de hipo- sau avitaminoză, ce pot fi atât de grave încât pot provoca moartea.

A fost identificat un mare număr de vitamine, denumite în mod convenţional prin litere din alfabet. Ele au fost împărţite în două mari categorii, după solubilitatea lor în apă şi în grăsimi. Astfel, există vitamine hidrosolubile – care se dizolvă în apă, cum sunt, de exemplu, cele din complexul B, E, P, PP – şi vitamine Iiposolubile, care se solubilizează în grăsimi, ca de pildă vitaminele A, D, E, K, F.

Spre deosebire de celelalte principii nutritive, vitaminele sunt necesare în cantităţi foarte reduse – de ordinul miligramelor sau fracţiunilor de miligram – şi nu reprezintă surse de energie, dar au rolul deosebit de important de a înlesni procesele de nutriţie şi metabolice din organismul uman. Ele acţionează în procesele de asimilare, dau posibilitatea de a depune eforturi fizice, măresc rezistenţa organismului uman la îmbolnăviri, contribuie la creşterea și înmulțirea celulelor etc.

Vitamina A (antixeroftalmică) este necesară organismului pentru creşterea şi activitatea celulară în general, pentru menținerea integrităţii celulelor din ţesutul epitelial, a celulelor din piele, în special. În lipsa ei, corpul omenesc este foarte puţin rezistent la infecţii, prezintă predispoziţii la boli cutanate şi oculare şi stări de astenie. Ea se găseşte în legume (morcovi, tomate, ceapă verde, salată verde, ardei, varză roşie, urzici, spanac etc.) şi fructe (cireșe, piersici, caise, fragi ş.a.) sub formă de provitamină (caroten). De asemenea, ea se găseşte în uleiul de peşte, lapte, unt, gălbenuş de ou. Carotenul este transformat în vitamina A de ficat și de intestin cu ajutorul unei enzime. Din această cauză, capacitatea de transformare a carotenului în vitamina A este redusă la suferinzii hepatici şi la cei cu afecţiuni ale tubului digestiv. Întrucât vitamina A poate fi depozitată de organism un timp mai îndelungat, este bine ca vara şi toamna să consumăm cât mai multe legume. Prin fierberea legumelor, carotenul nu este distrus, cu condiţia însă să se utilizeze numai vase emailate, în stare foarte bună, deoarece cuprul şi fierul îi reduc conținutul. De asemenea, se recomandă ca oţetul sau Iămâia să fie adăugate numai în momentul consumării lor.

Nevoile organismului uman de vitamina A sunt în funcţie de intensitatea proceselor metabolice. Se consideră ca necesarul zilnic în vitamina A (şi caroten) este de 3000 până la 5000 U.I. El este crescut în timpul bolilor însoţite de febră. Dacă cantitatea de vitamină A este în cantităţi nesatisfăcătoare, organismul are de suferit şi apare starea de avitaminoză sau hipovitaminoză. Avitaminoza A poate fi datorată aportului insuficient de vitamină în regimul alimentar, absorbţiei defectuoase a provitaminei, bolilor de ficat, când carotenul nu poate fi transformat în vitamină.

Lipsa vitaminei A din organism provoacă scăderea rezistenţei la infecții respiratorii şi digestive (faringite, bronșite, enterocolite), micşorează capacitatea ochiului de a se adapta la întuneric, uneori chiar pierderea vederii, determină îngroşarea pielii, degenerarea nervilor olfactiv și acustic etc.

Vitamina B1 (tiamina, aneurina, vitamină antiberberică, antinevritică), prima vitamină descoperită din complexul B, este hidrosolubilă. Necesarul de vitamina B1 creşte la eforturi fizice şi în timpul unui regim bogat în glucide.

Vitamina B1 se găseşte în boabele de cereale (îndeosebi în coaja lor). Sursa cea mai importantă o reprezintă drojdia de bere. Se mai află în fructe și în legume uscate (prune, nuci, fasole, mazăre, linte). Sursele animale sunt reprezentate de carne, măruntaie de vită, porc, lapte, ouă. Prin prepararea alimentelor se pierde o bună parte din vitamina B1.

Nevoia zilnică este de 0,5-0,75 mg şi este mărită în diferite stări fiziologice în care metabolismul este crescut (efort fizic). Ea contribuie la arderea glucidelor şi proteinelor, participă la menținerea unei funcționări normale a sistemului nervos și intervine în procesul de creştere. Lipsa acestei vitamine din organism duce la tulburări nervoase, manifestate prin insomnie, iritabilitate, dureri şi furnicături în membre, micșorarea capacităţii de muncă (fizică şi intelectuală). Avitaminoza B produce boala gravă numită beri-beri, care se manifestă prin paralizia membrelor inferioare și tulburări ale funcţiei inimii.

Vitamina B2  (riboflavina) se găsește în drojdia de bere, albușul de ou, carnea slabă, pește, ficat, rinichi, inimă, lapte, nuci, caise uscate şi în legume verzi (spanac, lăptuci, mazăre verde, roșii, conopidă). Prin procesele culinare obișnuite de pregătire a alimentelor nu se produce o pierdere însemnată de vitamină B2.

Vitamina B2 are rol important în procesele de creștere și de respiraţie celulară. După ce se resoarbe la nivelul intestinului, combinată cu acidul fosforic, este distribuită tuturor țesuturilor la nivelul cărora se combină cu diferite substanţe proteice, transformându-se în fermenți, care participă la reacțiile de oxidoreducere în toate celulele. O  mică cantitate rămâne sub formă liberă se depune în retină. Are rol în întărirea rezistenţei organismului față de microbi. În lipsa ei apar leziuni pe limbă, buze pe pielea feței; de asemenea, insuficiența ei din organism scade rezistența la infecții și la efort.

Vitamina B6 (piridoxina) poate fi sintetizată în organismul uman de către flora microbiană intestinală. Ea se găsește în ficat, struguri, rinichi, splină, creier, lapte, tărâțe de cereale, varză, spanac, mere, drojdie de bere. În organism îndeplinește funcții importante: intervine în metabolismul acizilor aminați, în sinteza hemoglobinei, ajută funcționarea celulelor nervoase, favorizează  creștere, împiedică depunerea colesterolului pe peretele arterelor. Lipsa vitaminei B6, care se poate datora excesului de antibiotice administrate pe cale bucală, produce tulburări nervoase, ce se manifestă prin iritabilitate,  labilitate nervoasă, slăbiciune, greutate în mers etc.

Vitamina B12  (ciancobalamina) a fost izolată din ficat. Se găsește în cantităţi mici în ficat, mușchi, rinichi, albuș de ou, drojdie de bere şi în pâine integrală. Ea intervine în sinteza hemoglobinei și are rol protector pentru celula hepatică, datorită proprietății de a împiedica depunerea grăsimilor. Absenţa ei contribuie la apariţia anemiei pernicioase, manifestată prin anemie generală și tulburări nervoase deosebit de grave.

Vitamina C (acidul ascorbic) se mai numeşte şi vitamină antiscorbutică, deoarece în lipsa ei se produce boala numită scorbut. Este prezentă mai ales în alimente de origine vegetală, în legumele şi fructele proaspete – ardei graşi, cartofi, pătrunjel verde, roşii, salată, spanac, varză, măceșe, coacăze, căpşuni, fragi, lămâi, portocale, mandarine, grepfruturi. În proporţie mai redusă se află în unele alimente de origine animală (ficat şi lapte).

Conservarea şi prepararea alimentelor duc la scăderea cantităţii de vitamină C. Distrugerea vitaminei C prin conservare şi preparare poate fi prevenită prin diferite mijloace. Pierderea este mai mică dacă se sterilizează alimentele prin conservare în mediu acid şi lipsit de aer şi dacă temperatura se ridică brusc şi nu treptat, iar vasele utilizate sunt smălţuite sau din sticlă. Conservarea trebuie să se facă în apă puţină şi este bine să se utilizeze la prepararea hranei şi apa, deoarece vitamina C este solubilă în ea.

Nevoile organismului în vitamina C sunt greu de precizat, întrucât ele variază în funcţie de: climă, anotimp, vârstă, efort, diferite stări fiziologice și patologice. Cerinţele sunt crescute în diferite stări fiziologice: în perioada de creştere (300 mg/zi), la sportivi în perioada de antrenament (200 mg/zi), la  persoanele care folosesc în alimentaţie multe grăsimi, în stările febrile, în timpul infecțiilor etc.

Vitamina C se resoarbe la nivelul intestinului subţire şi este repartizată ţesuturilor, unde este utilizată pentru întreţinerea proceselor metabolice. O parte se depozitează la nivelul organelor cu activitate foarte intensă: glandele suprarenale, hipofiză, ficat, intestin. Surplusul se elimină prin urină.

În organism, vitamina C intervine în procesele metabolice celulare, participă la mecanismele de apărare a organismului împotriva infecţiilor şi la vindecarea plăgilor. De asemenea, previne hemoragiile, anemia şi stimulează pofta de mâncare. Lipsa sa determină sensibilitatea la infecţii, permeabilitatea capilarelor, cicatrizarea cu întârziere a plăgilor şi, în cazuri grave, apariția scorbutului.

Vitamina P (citrina, rutina) a fost izolată din lămâie. Se găseşte în aceleaşi produse vegetale ca şi vitamina C (lămâi, portocale, ardei etc.). Acţiunea vitaminei P se exercită asupra vaselor capilare, mărind rezistența și permeabilitatea pereţilor vaselor sanguine. În lipsa ei, apar hemoragii subcutanate sau submucoase.

Vitamina PP (niacina, nicotinamida) se găsește în toate ţesuturile animale şi mai puţin în vegetale: ficat, carne de vită, carne de pui, peşte, drojdie de bere, gulii, sfeclă roșie și tărâţe. În organism, vitamina participă la unele procese metabolice furnizoare de energie, ajută la funcționarea normală a glandelor cu secreție internă și a sistemului nervos, înlesneşte asimilarea fierului și are rol în utilizarea proteinelor vegetale. Când alimentația este săracă în vitamina PP apar tulburări digestive și ale sistemului nervos; creşte de asemenea sensibilitatea pielii la lumina solară.

Vitamina D (colecalciferolul) se găseşte în ouă, unt, smântână, lapte, ficat, ciuperci şi cereale. Nevoile organismului în vitamina D variază. Ele sunt mai mari în perioada maternităţii, la copii în perioada de creştere şi în stările infecţioase. Această vitamină intervine în metabolismul calciului şi al fosforului,  favorizând absorbţia lor la nivelul intestinului. De aceea, lipsa vitaminei D provoacă tulburări în procesul de osificare: oasele rămân mici și nerezistente, apar deformaţii sub greutatea corpului, oasele membrelor inferioare se curbează în formă de paranteze sau X. Se mai poate deforma cutia toracică ori bazinul. Dinţii se cariază şi cad. Boala este însoțită și de tulburări nervoase, de o stare de slăbire generală, iar organismul devine mai sensibil la diferite boli, în special la cele infecțioase.

Vitamina E (tocoferolul) se găseşte mai ales în frunzele verzi de salată, spanac, precum şi în uleiuri de semințe (nuci, alune, dovleci) sau germeni de cereale. Alimentele de origine animală – laptele și derivate, ficatul, carnea, ouăle – conțin cantități mai mici. Vitamina E joaca rol important în păstrarea integrităţii funcţionale a glandelor genitale şi influențează procesele de oxidare din celulele musculare. Lipsa ei provoacă distrofii musculare.

Vitamina K (fitochinona, farnochinona) se află în legumele verzi (varză, spanac, cereale etc.) şi în alimentele de origine animală (gălbenuș de ou, brânzeturi, ficat). Rolul vitaminei K este foarte important în procesul de coagulare a sângelui. De aceea, lipsa ei duce la apariţia de hemoragii la nivelul mucoaselor, a hematoamelor, hemoragiilor cerebrale etc., îndeosebi în urma tratamentelor îndelungate cu antibiotice. Întrucât antibioticele distrug flora intestinală, care sintetizează vitamina K, se indică administrarea împreună cu antibioticul respectiv a laptelui bătut, iaurtului sau laptelui acidofil.